Proiectul ‘Biserici din Ţara Lăpuşului: Un număr de 30 de biserici din zona Lăpuşului au fost introduse într-un tur virtual

Un număr de 30 de biserici din zona Lăpuşului au fost introduse într-un tur virtual pe un site specializat graţie unui proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional în colaborare cu alte entităţi cultural-administrative din judeţul Maramureş, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, muzeograful Oana Leşiu din cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş.

‘E vorba de 30 de biserici situate în satele şi comunele aflate în zona etnografică a ţării Lăpuşului, majoritatea bisericilor sunt monumente istorice, unele vechi de câteva sute de ani. Proiectul ‘Biserici din Ţara Lăpuşului. Tururi virtuale’ va oferi turiştilor dar şi celor interesaţi o imagine cât mai completă despre bogăţia culturală şi spirituală a acestor locuri, dar şi a lăcaşelor de cult. Promovarea are dublu demers: unul turistic, dar şi unul ştiinţific prin conţinutul site-ului’ a spus Oana Leşiu.

Proiectul a fost promovat şi susţinut în contextul Anului european al patrimoniului cultural – 2018, prin care o serie de instituţii din judeţul Maramureş promovează valorile culturale locale şi încurajează turiştii români şi străini să descopere aceste bunuri de patrimoniu.

În context, preşedintele Asociaţiei Naţionale de Turism Rural Ecologic şi Cultural din România – ANTREC, filiala Maramureş, Livia Sima, a precizat că anual mii de turişti români şi străini vizitează bisericile de lemn, dar şi cele din piatră din sate şi comune, unele destul de îndepărtate de locul de cazare.

‘În fiecare an câteva mii de turişti ajung în Maramureş, pentru a vizita vechile biserici din sate şi comune, dar şi cele opt biserici din lemn aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO. Există, de asemenea, o categorie specială de turişti care trec prin judeţ special pentru a vedea aceste lăcaşe de cult, e vorba de turismul religios. Aceştia de regulă nu se cazează în pensiuni decât foarte rar, sau în cazul car o fac aleg pensiunile din preajma unor mănăstiri. Ne bucurăm de acest valoros patrimoniu rural şi cred că autorităţile ar trebui să-şi dubleze efortul în conservarea şi salvarea acestor biserici, unele vechi de peste 400 de ani’, a spus Livia Sima.

Proiectul ‘Biserici din Ţara Lăpuşului. Tururi virtuale’ a beneficiat de o finanţare în valoare de 50.000 de lei, inclusiv cu contribuţia beneficiarului local. Proiectul a fost iniţiat de către Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Maramureş, Facultatea de Litere din cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş şi SC Aedilis Proiect SRL.

Turul virtual a celor 30 de biserici poate fi accesat la https://lapus.culturamm.ro/.

Specialiştii Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş au în vedere un proiect similar în care să promoveze zona etnografică a Ţării Chioarului, zonă aflată la interferenţa judeţelor Maramureş şi Satu Mare.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*