Proiectul ce vizează construirea unei noi Piețe Centrale în Ploiești nu a fost abandonat

N. Dumitrescu

Aflată de ani buni sub semnul promisiunilor de către cei care s-au aflat la conducerea municipalității ploieștene, refacerea Pieței Centrale Ploiești se regăseşte și pe lista primarului Andrei Volosevici, în cel de-al doilea mandat al său. Cel puțin așa s-a lăsat să se înțeleagă la o întâlnire pe care edilul a avut-o ieri cu presa locală, întrebat fiind dacă, în mandatul său, în locul celei vechi va apărea o altă piaţă. Potrivit acestuia, există în plan construirea unei noi piețe în locul celei vechi, dând asigurări că soluția gândită este una fezabilă, urmând să fie realizată pe structură supraterană, ceea ce înseamnă că proiectul ce vizează realizarea unui noi construcții nu a fost abandonat. ”Strategia noastră este ca nu doar Piața Centrală să fie inclusă pe lista investițiilor, ci și celelalte piețe pe care S.C. Hale și Piețe le are în administrare. În ceea ce privește Piața Centrală, trebuie să lămurim și situația juridică a terenului, pentru că aceasta a fost o problemă. Este nevoie însă de aplicarea unei strategii unitare în ceea ce privește această zonă, pentru că, pe lângă platoul Pieței Centrale, ar trebui să fie amenajate și o serie de spații în care, la sfârșit de săptămână, așa cum se întâmplă și în alte țări, se vând produse proaspete de către producători. Este nevoie însă și de un plus de gospodărire a spațiilor existente, iar în acest caz m-aș referi la clădirea Halelor Centrale, unde măcar o dată la un an ar trebui spălate și șterse geamurile cupolei. Cu siguranță însă vor fi schimbări la societatea Hale și Piețe, întrucât la sfârșitul acestei săptămâni va fi ales un nou Consiliu de Administrație, iar noul președinte va dori să afle, cu siguranță, și modul de derulare a contractelor”, a declarat primarul Andrei Volosevici.
De menționat faptul că, în ceea ce privește necesitatea construirii unei noi piețe centrale, în locul celei existente, subiectul a fost în atenția fostei conduceri a Primăriei Ploiești, respectiv a aleșilor locali, și acum cinci ani. Mai exact, în noiembrie 2016, aleșii locali din mandatul trecut fuseseră convocați într-o şedinţă “de îndată” pentru analizarea şi supunerea la vot a proiectului de hotărâre ce viza alocarea de fonduri necesare realizării unei piețe agro-alimentare, cu caracter temporar, pe strada Griviţei, având în vedere că actuala Piaţă Centrală Ploieşti trebuia închisă, ba chiar demolată, după ce Inspectoratul de Stat în Construcții Prahova a încadrat-o în gradul I de risc seismic. Asta după ce S.C. Hale şi Pieţe, în 2014, elaborase și un Plan Urbanistic de Detaliu ce viza… Construirea Pieței Centrale Agroalimentară!

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*