Proiectul ”Playmakers” a fost lansat oficial în România

Sediul Federației Române de Fotbal a găzduit pe 27 februarie evenimentul de lansare a celui mai nou proiect dedicat dezvoltării fotbalului feminin, ”Playmakers”. 

Programul realizat de UEFA în parteneriat cu Disney se adresează fetițelor cu vârsta cuprinsă între 5 și 8 ani. România este una dintre cele șapte țări pilot alese de forul european pentru implementarea proiectului. Acesta se va desfășura în 34 de centre din țară, care s-au înscris deja în prima etapă a proiectului.

La eveniment au fost prezenți reprezentanții celor 34 de instituții înscrise în proiect, printre care și președinți ai cluburilor de fotbal feminin sau ai asociațiilor județene de fotbal. Toți vor rămâne în București și în următoarele două zile, când vor participa la sesiunile de training dedicate instructorilor care vor lucra direct cu fetițele în cele 34 de centre. Acestea se vor desfășura la Liceul Tehnologic Dumitru Dumitrescu din Buftea, instituție înscrisă și ea în program.

Managerul departamentului de Dezvoltare Fotbalistică, Daniel Petcu, a adăugat: ”Mă bucur foarte mult că România este una dintre țările pilot pentru acest proiect deoarece dezvoltarea fotbalului feminin reprezintă unul dintre principalele obiective ale Federației Române de Fotbal. Prin implementarea acestui program ne dorim să atragem cât mai multe fete către un stil de viață activ, iar UEFA și Disney au creat metodologia potrivită”.

Odată cu lansarea acestui program în România considerăm că avem toate premisele să credem în viitorul fotbalului feminin românesc. Totul pleacă de la o fundație, iar pentru următorii ani fundația în fotbalul feminin înseamnă aceste programe de inițiere. Cred cu tărie că acest proiect va avea un mare impact și abia aștept să înceapă primele sesiuni cu fetițele pentru a afla și feedback-ul lor”, a declarat Emma Bârsan, Manager de Dezvoltare al fotbalului feminin.

Toate informațiile despre acest program se regăsesc pe site-ul Playmakers.frf.ro

Playmakers” reprezintă un prim pas către atingerea unuia dintre obiectivele principale ale „Time to action” – Strategia de fotbal feminin lansată de UEFA în 2019 – care urmărește  dublarea numărului de participare a fetelor și femeilor în fotbal până în 2024.

Este de datoria UEFA, ca organ de conducere a fotbalului european, să atragă fetele să joace fotbal”, a adăugat președintele UEFA, Aleksander Čeferin, „Prin acest parteneriat cu Disney vom comunica despre fotbal către o audiență care nu este încă implicată în sportul nostru”.

Proiectul a fost lansat pentru început în șapte țări pilot, România, Austria, Belgia, Norvegia, Polonia, Scoția și Serbia.

Spre deosebire de programele tradiționale de fotbal, fiecare dintre cele zece sesiuni de antrenament inițiale ale proiectului urmăresc narațiunea poveștii de la Disney și Pixar, ”Incredibilii 2”.

Cu ajutorul materialelor furnizate pe UEFA pentru realizarea acestor ateliere, antrenorii pregătiți vor încuraja participantele să joace rolurile personajelor populare, cum ar fi Elastigirl, Violet, Mr. Incredible și Dash, aducând la viață scenele filmului prin mișcare, muncă în echipă și imaginația lor.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*