Proiectul TALENT… nu are Aviz ISU!

Handbalul juvenil masculin, ce se joacă pe plaiurile noastre mioritice, vrea să facă pași înainte – cel puțin așa pare la prima vedere, dacă aducem în discuție Proiectul TALENT, început în această toamnă. Practic, a venit un spaniol, Jordi Giralt Alberich, care a pus la cale acest grandiose proiect, numit TALENT, prin care se urmărește depistarea de tinere talente, din mai toate zonele țării.

Să nu mă-ntrebați de acest Jordi, cine este și ce-l recomandă, pentru că nu știu și nici Federația de Handbal nu prea s-a obosit să spună pe site-ul propriu un CV cât de mic al individului. O să mai vorbim despre acest subiect, în viitor.

Proiectul cuprinde acțiuni de descoperire a celor mai talentați juniori, care să intre în atenția selecționerilor loturilor de cadeți și juniori (cel puțin așa sună declarațiile federale), adică pe românește să se facă o inventariere și un stoc al handbaliștilor de viitor. Până acum au avut loc două acțiuni de acest gen, în Bacău, unde coordonator a fost Gabriel Armanu, și în București, unde comanda a fost la Daniel Anca. Urmează Turda, unde conduce Lorant Sipoș, ajutat de Alina Munteanu, Iuliu Varady și Iulian Alexandru, apoi Constanța, avându-l ca principal organizator pe Enis Murtaza.

Dar subiectul nostru principal de astăzi este Avizul ISU, o aprobare obligatorie a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, pe care sălile de sport, mai mari sau mai mici, trebuie să o aibă. Dar Sala Lucian Grigorescu din Capitală nu o are, pentru că imediat după tragedia de la Colectiv, de-acum doi ani, s-au făcut controale în Floreasca și s-a ridicat dreptul de organizare de activități în Sala din Strada Popa Marin, nr.2. Nu se mai joacă meciuri oficiale, dar multe echipe au continuat să se antreneze acolo, iar zilele trecute s-a desfășurat un trial cu foarte mulți junior, în cadrul Proiectului TALENT.

Păi cum vine asta, daca sala nu are Aviz ISU (se pare că pompierii au descoperit mari nereguli), cum de au voie echipele să se antreneze (Juniori I, II, II), și cum de se poate derula o activitate, atenție!, OFICIALĂ, cu cei mai talentați sportivi, pentru selecție? Mai mult, în jurul sălii, chiar legate de construcție, se află și birourile Federației Române de Handbal, oare au acestea aviz de funcționare? Se pare că cei care aveau obligația să rezolve cu acest Aviz ISU nu s-au obosit să facă remedierile necesare, pentru ca Sala Lucian Grigorescu să reintre în circuit și sunt destule echipe în Capitală care suferă din această cauză.

Ionel Pană

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*