Protagoniştii Turneului Naţional „Legends” se vor opri şi la Ploieşti

N. D.

Şi în noua stagiune ce a debutat pe 17 septembrie, conducerea filarmonicii ploieştene menţine tradiţia de oferi acelora care îndrăgesc muzica prilejul de a vedea spectacole sau artişti de mare ţinută, recunoscuţi la nivel naţional şi numai. Astfel, protagoniştii Turneului Naţional “Legends” se vor opri şi la Ploieşti, pe data de 3 octombrie, biletele, în valoare de 25 de lei (înreg), 15 lei (pensionari) și 5 lei (elevi/studenți) fiind disponibile la casa de bilete a Filarmonicii sau online, https://filarmonicaploiesti.ro/…/matei-ioachimescu-percuss…/, pentru relaţii suplimentare şi rezervări putând fi apelat numărul de telefon 0734.335.067. Aşa cum se arată în programul turneului menţionat, “Legends” aduce publicului din România o nouă perspectivă asupra clasicilor muzicii rock, în viziunea unor interpreți și compozitori de muzică clasică, pentru o formulă camerală unică în România – flaut, marimbă și vibrafon. Protagoniștii turneului sunt deja cunoscuți publicului din România în urma unor serii de concerte precum “La Vida Loca”, ”Origins”, ”Romanian Rhapsody”, “Bits of Romanian Beats” sau “Vibraimba”. Este vorba despre flautistul Matei Ioachimescu, artist cunoscut al scenelor internaționale, care este considerat un adevărat ”rockstar” al muzicii clasice. Odată cu acest proiect, Matei Ioachimescu (artist stabilit la Viena) revine pe scenele din România în compania unui grup cameral original – PERCUSSIONescu (Irina Rădulescu – marimbă, Răzvan Florescu – vibrafon) – cei trei artiști urmând să exploreze noi teritorii muzicale în seria de concerte “Legends”. Compozitorii care s-au alăturat proiectului “Legends” sunt: Jorge Rojas (compozitor venezuelean, colaborator al celebrei orchestre Simon Bolivar, cunoscut pentru proiectul La Vida Loca, cu lucrări cântate în cele mai importante săli din America Latină), Margareta Ferek-Petric (compozitoare austriaco-croată, director al Music Biennale Zagreb, câștigătoare a Premiului Orașului Viena și a numeroase premii pentru compozițiile sale, lucrări dedicate unor ansambluri și artiștii de renume internațional), Sabina Ulubeanu (compozitoare prolifică, director al InnerSound New Arts Festival, Jacob Elkin (compozitor din New York, prezent în mari festivaluri internaționale de muzică contemporană), Mihai Măniceanu, (compozitor și pianist mult-premiat, cadru didactic la Universitatea de Muzică din București), Gabriel Mălăncioiu (cadru didactic la Universitatea de Vest din Timișoara și Andrei Petrache (Premiul de Creativitate acordat de UNATC și ARCUB în 2018, compozitor și interpret de muzică contemporană dar și de Crossover sau World Music).

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*