PSD vrea înfiinţarea unei Case Române de Comerţ

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, doreşte înfiinţarea unei Case Române de Comerţ, care să ajute producătorii autohtoni, explicând că sunt multe cereri de a importa produse de la noi din ţară, dar, pentru că nu există o coordonare, ori nu ajung cererile la producători, ori aceştia nu reuşesc să negocieze un preţ bun. Dragnea a spus că ideea i-a venit după discuţia cu un înalt oficial chinez, precizând că solicitările din această ţară sunt mari, scrie News.ro. În acest context, Dragnea a declarat, sâmbătă seara, la finalul Comitetului Executiv Naţional al PSD că în cadrul şedinţei s-a discutat şi despre înfiinţarea Casei Române de Comerţ.
“Am discutat despre înfiinţarea Casei Române de Comerţ, o companie importantă care va ajuta foarte mult producătorii români. Sunt foarte multe cereri de a importa produse din România, numai că, neexistând cât de cât o coordonare, sunt producători la care nu ajung cererile, nu reuşesc să negocieze un preţ bun şi pierd şi ei, pierde şi statul, şi într-un timp rezonabil am stabilit să înfiinţăm prin lege această companie naţională”, a afirmat Dragnea. El a menţionat că această idee i-a venit după o întâlnire cu un oficial chinez, dar că discuţii au fost purtate şi cu alte zone din lume, din Golf şi Orientul Îndepărtat.
“Ideea înfiinţării unei Case de Comerţ româneşti ne-a venit după întâlnirea pe care am avut-o cu un înalt oficial chinez când am discutat despre posibile cereri din China, care sunt foarte mari şi singura modalitate prin care am putea să devenim un furnizor important pentru această ţară ar fi asta. Discuţiile au fost purtate şi cu alte zone din lume, din Golf şi din Orientul Îndepărtat, şi este un proiect care ne va ajuta foarte mult”, a explicat liderul PSD. La rândul său, premierul Mihai Tudose a afirmat că pe vremea când era ministrul Economiei existau multe cereri de produse, cu producători multipli, dar care nu erau în stare să se sindicalizeze.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*