Punct de colectare pentru uleiul alimentar uzat, la Lugoj

Aruncarea la chiuvetă sau la coșul de gunoi a uleiului alimentar uzat are efecte negative asupra mediului înconjurător. În momentul în care ajunge în sistemul de canalizare, acesta în­fun­dă țevile și produce defecțiuni în sistemele din stațiile de epurare. Pe termen lung, uleiul rezi­dual poluează apele și afectează întregul ecosistem.




Pentru a proteja mediul și a ajuta la scăderea cheltuielilor necesare întreținerii sistemului de canalizare, la Lugoj există un punct de colectare al uleiului alimentar uzat. Cetățenii municipiului îl pot preda la ben­zi­năria MOL, situată pe strada Se­me­­nicului.

MOL România este prima rețea de benzinării care în august 2012 a inițiat un program pentru colectarea de la po­pulație a uleiului alimentar uzat, cu scopul de a contribui la protecția mediului și la educația civică privind acest subiect.

Procedura de predare este foarte simplă. Uleiul colectat într-un recipient trebuie predat personalului din stație. Ulterior, acesta este predat și intră în gestiunea companiei specializate Conceptoil S.R.L, care asigură transportul și predarea cantității colectate la un reciclator autori­zat.

Procesul de reciclare constă în mai multe etape: uleiul colectat trece printr-un proces de purificare, iar după această etapă de eliminare a impurităților, lichidul rezultat ajunge la o uzină de producție. Prin prelucrarea uleiului alimentar uzat se produce biocombustibil (componentă bio pentru motorină).

Articolul Punct de colectare pentru uleiul alimentar uzat, la Lugoj apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*