Punct ochit, punct lovit

Bogdan Chitic

Baschetbalistele ploieștene au avut un program încărcat, în ultimele zile, la Sala Sporturilor „Olimpia”, care a găzduit nu mai puțin de patru partide ale fetelor pregătite de Loredana Muntenu și Corina Savu în Liga 1 și Campionatul Național „U18”. De vineri până inclusiv ieri, ploieștencele au disputat, la foc automat, meciuri contând pentru faza semifinală a celor două competiții mai sus amintite, toate împotriva unor adversare mai bine cotate în clasamentele la zi. Paradoxal, deși au câștigat o singură întâlnire, fetele și-au sporit șansele de calificare la faza finală, în competiția junioarelor, grație victoriei de duminică, în cel mai important duel al finalului de săptămână, cu CSȘ Sf. Gheorghe.
În întrecerea senioarelor, la Liga 1, jucătoarele de la CSȘ-CSM Ploiești au pierdut ambele meciuri disputate pe propriul teren în compania celor de la Rapid București și, respectiv, Universitatea CSM Oradea. Primul joc a fost la discreția formației din Capitală, care s-a impus cu un neverosimil 82-39, într-un meci în care Lorena Stănică a fost principala marcatoare a gazdelor, cu 23 de puncte. Cea de-a două întâlnire contând pentru faza semifinală a eșalonului secund a avut o desfășurare pozitivă pentru ploieștence în primul sfert, scor 17-11, pentru ca, la pauza mare, oaspetele să aibă avantaj minim, 33-32. Șapte 7-bminute fără punct marcat au pus, însă, capăt întâlnirii, în condițiile în care formația din vestul țării a așezat pe tabelă un parțial de 16-0 care a ajutat-o, în final, să câștige de-o manieră destul de clară, cu 69-56. Din păcate, finalul întâlnirii a adus și o accidentare nedorită, la genunchi, în tabăra gazdelor, Ștefania Ionescu părăsind terenul doar cu ajutorul antrenoarei secunde Corina Savu, cu mai puțin de 20 secunde rămase pe cronometru. Astfel, cu un bilanț de 2-6, baschetbalistele ploieștene se mențin pe poziția a 6-a a ierarhiei, dar și-au diminuat considerabil șansele la o clasare între primele patru, ce le-ar permite accederea la turneul de promovare din luna mai.
Mult mai bine au stat lucrurile în Campionatul Național „sub 18 ani”, acolo unde junioarele de la CSȘ-CSM Ploiești își propuseseră un obiectiv clar, și anume victoria cu CSȘ Sf. Gheorghe, una dintre contracandidatele la ocuparea ultimei trepte a podiumului. Până atunci, însă, elevele Loredanei Munteanu au avut de îndurat o corecție usturătoare din partea grupării din Cluj, ACS Napoca Baschet, care a câștigat meciul de sâmbătă cu 76-35. La nici 24 de ore distanță, fetele au făcut un joc foarte bun împotriva grupării covăsnene, impunându-se cu 79-56 la capătul unei confruntări în care Lorena Stănică, autoare a 37 de puncte, și Ștefania Ionescu – 21 de puncte – au dirijat ofensiva gazdelor. Astfel, ploieștencele ajung la un bilanț de 4-6 la jumătatea fazei semifinale în Campionatul Național „U18”, aflându-se la egalitate de puncte cu CSȘ Sibiu. De altfel, aceste două formații se vor lupta, până la final, pentru ocuparea poziției a 3-a, ultima calificantă la turneul final, ardelencele având, pentru moment, avantajul coșaverajului la un singur punct, 112-111, în confruntările directe. După o scurtă pauză de aproximativ două săptămâni, Campionatul Național „sub 18 ani” se va relua în perioada 9-11 martie, atunci când este programat al doilea turneu centralizat al fazei semifinale.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*