Pune CSM-ul “lacăt” şi pe activitatea baschetbalistică?

Perioada de înscriere a echipelor de baschet în Campionatele Naţionale de Juniori, ediţia 2018-2019, se incheie astăzi, la fel ca şi perioada de transfer pentru toate categoriile de juniori!
Până ieri dimineaţă, judeţul nostru avea o reprezentare “săracă”, doar CSU Ploieşti, ABC Lynx şi Sevlar Ploieşti apărând pe tabloul formaţiilor înscrise în competiţie, publicat pe site-ul Federaţiei Române de Baschet, la masculin, respectiv CSŞ Ploieşti, la Under 13 feminin!
CSU Ploieşti – club manageriat de Ionuţ Urzeală – s-a înscris la categoriile Under 18 şi Under 13, Sevlar la U 18, 16 şi 13, iar ABC Linx Ploieşti la U13, în rest, fiind… pauză pe segmentul masculin, în timp ce, la fete, doar CSŞ Ploieşti, la Under 13, apare în “tabelele” FRB!
Lipseşte din listă, până acum, CSM Ploieşti, club care, anul trecut, a avut cele mai bune rezultate la seniori, dar şi la juniori, clubul municipalităţii nedând “niciun semn” cu privire la continuarea activităţii baschetbalistice! Culmea, deşi, atenţie, înscrierea este gratuită!
Poate, în “ceasul al 12-lea” se va evita desfiinţarea secţiei de baschet, fapt care ar reprezenta o nouă “pată” pe activitatea CSM-ului, una cu multe “bube”! Rămâne de văzut situaţia după “ultima zi”… Asta din ce “proiect de performanţă” o face parte?

Nicio echipă la seniori!

Iar dacă la juniori “ar mai fi o şansă”, teoretic, la seniori, sezonul viitor, este sigur că nu vom avea nicio formaţie, după ce, în ultimul campionat au fost 2 astfel de grupări (CSM şi CSU). Speriate şi de taxele mari impuse de FRB, pentru participare, respectiv “garanţie”, ambele cluburi au … evitat să mai facă acest sport la nivel de seniori, taxa de 5000 de euro – “garanţie” fiind “sperietoarea”! Culmea, CSU Ploieşti a dorit să se înscrie, Ionuţ Urzeală trimiţând o solicitare să-i fie acceptată înscrierea cu plata a doar 2500 de euro, rămasă fără răspuns din FRB! Vorbim despre un sport în care nu are rost să amintim ce a însemnat oraşul Ploieşti…

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*