Răcirea vremii încălzeşte caloriferele ploieştenilor

N. D.

Ultimele zile în care s-a înregistrat răcirea vremii, mai ales pe timpul nopţii şi dimineaţa, aduc cu sine şi încălzirea, la propriu, a caloriferelor din apartamentele ploieştenilor. Ieri, prin intermediul unui comunicat de presă, Veolia Energie Prahova a anunțat demararea manevrelor de pornire a sezonului de încălzire 2020 – 2021, în Ploieşti. Anunţul a fost făcut în contextul în care s-a constatat faptul că, în dimineaţa zilei de 20 octombrie, adică ieri, s-au îndeplinit condiţiile legale pentru demararea noului sezon de încălzire, respectiv faptul că media temperaturilor înregistrate în intervalul orar 20:00 – 06:00, timp de 3 zile consecutive, a fost mai mică de zece grade C. În context, compania a precizat faptul că furnizarea agentului termic pentru încălzire se va face în mod automat, pe baza unei diagrame de reglaj ce ţine cont de temperatura exterioară, pentru asigurarea confortului termic optim în apartamente, neexistând o intervenţie umană care să modifice parametrii de furnizare. Totodată, s-a menţionat că atunci când temperatura exterioară va depăşi valoarea de 13,5°C, furnizarea agentului termic se va întrerupe în mod automat. Nu în ultimul rând, societatea Veolia a oferit detalii şi despre asigurarea agentului termic în blocurile unde asociaţiile de proprietari nu au finalizat lucrările la instalaţii ori înregistrează restanţe. “Asociaţiile de proprietari care încă execută lucrări la instalaţiile interioare de căldură sunt rugate să comunice companiei, în cel mai scurt timp, data la care acestea vor fi finalizate, pentru ca tehnicienii Veolia să poată încărca şi pune în funcţiune instalaţiile de încălzire, pe baza unei programări prealabile. Asociaţiile de proprietari care înregistrează datorii şi care nu au intrat în programul de eşalonare nu pot intra în regimul de furnizare a agentului termic. Compania rămâne la dispoziţia clienţilor săi prin intermediul Centrului de Apel non–stop al Veolia Energie Prahova, la numerele 0 800 800 255 (gratuit, reţeaua Telekom) şi 0244 408 888 (tarif normal, orice reţea de telefonie fixă sau mobilă), precum şi pe adresa de email ploieşti@veolia.com sau la Biroul Relaţii Clienţi”, se menţionează în comunicatul de presă.
În noul sezon rece, furnizarea agentului termic în apartamentele ploieştenilor este realizată ceva mai târziu în comparaţie cu anul trecut, când manevrele de pornire au fost făcute pe 7 octombrie 2019, în contextul în care, acum, Primăria Ploiești – prin Administrația Serviciilor Sociale Comunitare – a anunţat, pe 7 octombrie, că a demarat etapa de distribuire a formularelor de cerere şi declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței, aferent sezonului rece 2020 – 2021.
Potrivit unei situaţii valabile la nivelul anului trecut, de serviciile Veolia beneficiază peste 120.00 de consumatori casnici, aproximativ 60 de instituții publice (școli, spitale, grădinițe etc.), precum și aproape 700 de agenți economici.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*