Radu Petrescu o arbitrează în premieră pe UTA în Liga 1, arădeanul Hațegan – delegat la „șocul” play-outului, Viitorul – Astra

Radu Petrescu o arbitrează din nou pe UTA după aproape 10 luni, la jocul de mâine (18:30) contra celor de la FC Voluntari. „Centralul” din Capitală a condus partida UTA – Rapid 1-2 de pe „Motorul”, în care arădenii au ratat șansa de a obține promovarea înainte cu o etapă de finele play-offului ligii secunde. Ulterior, „roș-albii” au sărbătorit revenirea în elită după remiza din Trivale, cu FC Argeș.

Desemnat cel mai bun arbitru român în 2018, Petrescu o mai fluierase pe UTA în alte trei ocazii, la începutul carierei sale. În 2009, în eșecul cu 4-0 al arădenilor la Cluj, cu Universitatea și la remiza internă, 1-1, cu FC Bihor. Atunci reușita arădenilor a purtat semnătura lui Andrei Mutulescu, fotbalist care avea să sufere un infarct doi ani mai târziu, la o miuță cu prietenii. Avea doar 23 de ani. În fine, singurul succes al UTA-ei cu Petrescu la centru s-a înregistrat pe 31 martie 2013, la Brașov, cu Corona, după reușita argentinianului Laso. Petrescu arbitrase și returul barajului UTA – ACS Poli, încheiat cu victoria timișorenilor cu 3-1, tot pe „Motorul”, unde se jucase și disputa cu Rapidul.

Mâine, pe stadionul „Anghel Iordănescu”, Petrescu va fi ajutat la cele două tușe de Mircea Grigoriu din București și Marius Badea din Râmnicu Vâlcea. Arbitru de rezervă a fost delegat Marian Barbu din Făgăraș, iar cei doi observatori vor fi Corneliu Fecioru și Mircea Călin, ambii din București.

În altă ordine de idei, să spunem că arădeanul Ovidiu Hațegan va conduce poate cel mai aprins duel din play-out, Viitorul – Astra. Giurgiuvenii nu mai au șanse să evite barajul, dar au nevoie de puncte pentru a fi siguri că evită retrogradarea directă, în timp ce constănțenii sunt siguri că evită barajul doar dacă se impun mâine seară. Brigada „centralului” arădean va fi compusă din Radu Ghinguleac (București) și Sebastian Gheorghe (Suceava) la cele două tușe, plus rezerva Andrei Chivulete (București). Observatori au fost delegați Liviu Ciubotariu, din Galați și Marian Ivan, din Brașov.

0
0

Articolul Radu Petrescu o arbitrează în premieră pe UTA în Liga 1, arădeanul Hațegan – delegat la „șocul” play-outului, Viitorul – Astra apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*