Rămâne de actualitate transferul lui Vitor Bruno la UTA? Balint: „Discuția ridică semne de întrebare”

Grupările din primele trei eșaloane ale fotbalului românesc mai au la dispoziție 6 zile să-și definitiveze loturile pentru ultima parte a sezonului 2020-2021. Vorbim, bineînțeles, despre jucători aflați sub contract cu alte grupări, iar din această categorie face parte și portughezul Vítor Bruno, a cărui revenire în fobalul românesc (el  mai jucase la CFR Cluj în stagiunea 2015-2016) păruse că a căzut după ce a fost diagnosticat cu coronavirus.

Fundașul stânga de 31 de ani, de la Vilafranquense (liga 2-a portugheză), ar mai putea ajunge în „alb-roșu” până luni, 8 februarie. „Din păcate, Vitor Bruno s-a infectat cu COVID, dar, cumva, discuția rămâne deschisă. Rămâne să analizăm, să vedem exact despre ce este vorba, pentru că dacă el vine și stă în carantină după perioada de infectare ar mai avea nevoie de două, trei, patru săptămâni de pregătire până să aibă tonus potrivit pentru ce avem noi nevoie. Discuția ridică deja semne de întrebare”, a explicat Laszlo Balint.

Cel puțin discuțiile privind atacanții par închise la UTA. Din sursele noastre, fostul internațional, Gicu Grozav, component al echipei maghiare Diósgyőr, ocupanta ultimului loc în prima ligă, ar dori să se întoarcă în România și echipa arădeană a fost sondată în acest sens. Laszlo Balint neagă acest lucru, dar închide orice discuție și despre Adi Petre. „Despre Gicu Grozav, nu s-a discutat deloc, din punct de vedere al strategiei noastre de transferuri. Este un jucător bun, un jucător cu calitate, dar nu am discutat această posibilitate, la fel cum nu a fost nicio discuție despre Adrian Petre”, a adăugat antrenorul „roș-albilor”.

În fine, Balint a vorbit și despre „antenele” UTA-ei pentr aceste ultime zile de mercato. „Analizăm, eu am mai spus-o că orice jucător care poate aduce un plus de valoare lotului nostru este binevenit. Pe de altă parte, însă, este și foarte greu de găsit acum, la câteva zile de încheierea perioadei de transferuri, astfel de fotbaliști care să aibă o anumită constanță în ceea ce privește meciurile de până acum. Adică să aibă cifre, să aibă meciuri jucate și care să poată avea un impact imediat asupra parcursului nostru. Adică, putem avea răbdare o săptămână-două cu el, dar nu o lună, două”, a încheiat „principalul” arădenilor.

0
0

Articolul Rămâne de actualitate transferul lui Vitor Bruno la UTA? Balint: „Discuția ridică semne de întrebare” apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*