Rampele de acces la Pasarela Pietonală de la Plopi, prea scumpe

Primăria a anunțat că va renunța la proiectul de construire a două rampe de acces la pasarelă pie­to­nală din cartierul Ștrand, realizat de fosta administrație, pentru a ușura deplasarea celor care folosesc bicicletele.




Lucrarea, care ar fi urmat să intre în execuție, este considerată prea costisitoare și se va căuta altă soluție pentru amenajarea rampelor.

“Costurile pentru rampele de acces la pasarelă, pe cele două maluri sunt prea mari în varianta proiectului actual, care prevede o construcție masivă, sprijinită pe piloni de beton. Am considerat, că pentru nevoile de acolo, sunt soluții la prețuri mai accesibile. Urmează să consultăm mai mulți specialiști și vom vedea ce variantă putem avea pentru viitoarele rampe”, a precizat Bogdan Blidariu, viceprimarul Lugojului.

Pasarela pietonală a fost inaugurată în 2014 și a fost prevăzută cu lif­turi pentru persoanele cu nevoi special, echipamente care au funcționat foarte puțin timp.

Printr-un proiect ulterior urma să se con­struiască și rampe pentru bicicliști, care nu au fost prevăzute la con­strucția pasarelei.

În cadrul proiectului pentru rampe erau comasate și lucrări de reamenajare a parcării din fața ștrandului și reabilitarea fațadei fostului restaurant de la ștrand. Cel mai probabil și aceste lucrări vor fi reconcepute.

Articolul Rampele de acces la Pasarela Pietonală de la Plopi, prea scumpe apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*