„Rapelul” Maratonului Vaccinării de la Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești a început, ieri, în liniște și pace

Doar şoferii nemulţumiţi de închiderea străzii Alexandru Vlahuţă au spart calmul zonei

Violeta Stoica

Prima zi a „rapelului” Maratonului Vaccinării, organizat de Primăria Ploiești la Stadionul „Ilie Oană”, ca și la mijlocul lunii mai – când a avut loc prima parte a campaniei de vaccinare -, a fost relativ liniștită, zeci de persoane fiind prezente încă de la prima oră de la deschiderea centrului de imunizare cu serul de la Pfizer.
Singura modificare față de prima parte a campaniei derulate de Primăria Ploiești, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Prahova, medici și asistente voluntare, a fost intrarea celor dornici să se imunizeze cu prima doză de vaccin anti-Covid sau veniți să facă rapelul, după ce au primit o primă doză de Pfizer la mijlocul lunii mai. Față de acum trei săptămâni, când persoanele care doreau să se vaccineze intrau pe la poarta de acces la Tribuna I, de această dată, intrarea s-a făcut prin spatele Peluzei I, câțiva metri mai departe.
De altfel, Primăria Ploiești a anunțat, ieri dimineață, că în această a doua parte a campaniei de vaccinare non-stop de la stadion se pot prezenta inclusiv persoanele care vor să le fie administrată prima doză de vaccin Pfizer.
„Primăria Municipiului Ploiești îi așteaptă pe cetățeni la maratonul de vaccinare rapel anti-Covid-19, acțiune care se va desfășura pe stadionul “Ilie Oană” Ploiești, începând de astăzi, de la ora 12.00 și până duminică, 06 iunie 2021, ora 20.00. Astfel, persoanele vaccinate în cadrul maratonului din perioada 14 – 16 mai 2021 sunt așteptate la stadionul “Ilie Oană” pentru realizarea rapelului cu vaccinul Pfizer. Totodată, persoanele care doresc să se vaccineze cu prima doză a acestui ser se pot adresa centrului deschis la stadionul “Ilie Oană” fără o programare prealabilă, doar cu actul de identitate. Reamintim că, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 16 -18 ani, este necesar un acord scris al unui părinte sau al tutorelui legal. Programul evenimentului va fi non-stop”, au anunțat reprezentanții municipalității ploieștene.
Liniștea de la vaccinare a fost spartă doar de reacțiile șoferilor care doreau să intre pe strada Alexandru Vlahuță, închisă ieri la prânz din cauza campaniei de vaccinare de la stadion. Polițiștii de la Rutieră, care dirijau traficul astfel încât șoferii să nu intre pe această rută, au fost nevoiți să îi lămurească pe unii dintre participanții la trafic să ocolească zona respectivă.
Pe de altă parte, conform informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Prahova, până joi seară, în județul Prahova ajunseseră 358.547 doze de vaccin anti-Covid, dintre care 281.277 doze Pfizer/BioNTech, 39.620 produse de compania Moderna, 28.500 de doze AstraZeneca, dar și 9.150 de doze Johnson & Johnson. Dintre acestea, au fost administrate 295.193 doze. Până ieri dimineață, în Prahova, 132.005 de persoane au fost imunizate și cu cea de-a doua doză de vaccin. Stocul disponibil, ieri, la prânz, era de 62.792 doze vaccin, iar de la debutul vaccinării, au fost înregistrate 562 doze „pierdute“ și 51 de reacții adverse post imunizare.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*