Rapid a oficializat transferul arădeanului Stahl! „Mi s-a împlinit un vis”

Ceea ce sportarad. ro vă anunța în exclusivitate săptămâna trecută s-a parafat astăzi. Rapid a oficializat transferul arădeanului Albert Stahl, mijlocașul de 22 de ani ce a semnat un contract pe trei ani.

Mă simt foarte fericit, mi s-a împlinit un vis, acela de a ajunge la o asemenea echipă de tradiție. Am simțit spiritul Rapidului chiar pe pielea mea, când am fost la meciul cu FCSB, iar de atunci pot spune că m-am îndrăgostit de acest spirit și abia aștept să îl simt și pe teren. Rapid înseamnă un club iubit, unic pentru suporterii pe care îi are și sunt norocos că pot juca aici, a spus Albert pentru fcrapid.ro.

Născut la Arad, Albert și-a început cariera de fotbalist la Atletico Arad, antrenându-se alături de Man, Petre sau Oaidă sub comanda lui Cristi Păcurar și Francisc Tisza. A trecut apoi la UTA, echipă pentru care a debutat la 16 ani și a evoluat până in 2019 doar în Liga a 2-a. A urmat transferul la Astra pentru 80 de mii de euro, la gruparea giurgiveană evoluând în 47 de meciuri în două sezoane.

În startul acestei stagiuni, a jucat în trei meciuri din Liga 2, pentru Astra.

În carieră, Stahl, cel care în 2018 a dat probe la marele club german Borussia Dortmund, are o finală de Cupa României, în această vară, pierdută de Astra în fața Craiovei (2-3), mijlocașul evoluând 67 de minute pentru giurgiuveni.

La Rapid, Stahl se reîntalnește cu Cătălin Hlistei, cu care a fost coleg și la UTA, dar și cu Crepulja și Moise, cu care a împărțit vestiarul Astrei. Numărul foștilor utiștii care îmbracă acum tricoul alb-vișiniu ajunge la cinci, Moldovan și Albu completând cvintetul.

0
1

Articolul Rapid a oficializat transferul arădeanului Stahl! „Mi s-a împlinit un vis” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*