Rapsodul Grigore Leșe, sărbătorit în cadrul evenimentului „Seara Maramureșeană”

Joi, 20 februarie 2020, delegația Consiliului Județean Maramureș prezentă la ediția de primăvară a Târgului de Turism al României 2020, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale ”Liviu Borlan” Maramureş și Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Maramureş au fost gazdele evenimentului „Seara Maramureșeană”, acțiune organizată în capitala țării, cu scopul de a promova proiectele administrației județene și a crește atractivitatea turistică a Maramureșului.

Instituția Consiliului Județean Maramureș a fost reprezentată de către vicepreședintele Ioan-Doru Dăncuș, alături de care s-au aflat reprezentanți ai Serviciului de Relații Publice și ai Direcției Economice și Patrimoniu. În deschiderea evenimentului, vicepreședintele Consiliului Județean a mulțumit invitaților pentru prezență, dar și pentru inițiativele de promovare a județului pe plan național și internațional.

„Maramureșul este un tărâm binecuvântat cu oameni frumoși și locuri de poveste, un pol al autenticității și al tradițiilor vii, care este mai mult decât o destinație turistică. Județul Maramureș reprezintă o călătorie în timp, o incursiune în viața simplă și autentică, precum și o descoperire a moștenirii materiale și imateriale, care a supraviețuit veacurilor. Pentru că toate acestea merită să fie descoperite de către orice persoană, este o reală bucurie să constat că atât de mulți prieteni ai Mramureșului se alătură administrației județene în inițiativele noastre de promovare”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Ioan-Doru Dăncuș.

Printre invitații evenimentului s-au numărat Florin Creț, Călin Bota și Mariana Cotoi, secretari de stat în Guvernul României, Daniel Coman, figură marcantă a fotbalului în România, Cosmin Seleși, actor și vedetă de televiziune și Dani Oțil, un îndrăgit prezentator TV. Ambasadorii turismului maramureșean: Paula Seling, Ducu Bertzi, Grigore Leșe și Cristian Balaj le-au vorbit celor prezenți la această acțiune despre mândria de a fi maramureșean, dar și despre datoria sacră pe care o au, aceea de a duce povestea Maramureșului în toate colțurile lumii.

Oaspeții evenimentului s-au bucurat de bucate tradiționale, cu specific maramureșean, oferite de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale ”Liviu Borlan”, de o degustare de horincă oferită de Ștefan Gogotă, dar și de momente artistice de mare valoare puse în scenă de solistul maramureșean al Operei Naționale București, Daniel Pop, folkistul Ducu Bertzi, rapsodul Grigore Leșe, maestrul Dumitru Dobrican, artiștii Ghiță Breban și Gabriela Adusătan, precum și de dansatorii Ansamblului Folcloric Național „Transilvania”.

Semnificația evenimentului a fost cu atât mai importantă, cu cât apreciatul interpret de muzică tradițională românească din zona Țării Lăpușului, Grigore Leșe, și-a sărbătorit ziua de naștere, prilej cu care toți cei prezenți i-au cântat „La mulți ani!” și i-au transmis cele mai bune gânduri.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*