Războiul gunoaielor continuă pe toate fronturile la Ploieşti

V. Stoica

Divergențele de opinii privind salubritatea din Ploiești, care au ajuns chiar și până la jigniri și amenințări verbale între membrii conducerii municipalității (primarul Adrian Dobre, pe de o parte, și viceprimarii Cristian Ganea și George Pană, pe de altă parte, cei din urmă secondați de șefii Regiei Autonome de Servicii Publice), continuă pe toate fronturile, economic, dar și politic. Toate acestea în condițiile în care la fiecare colț de stradă există tomberoane doldora cu resturi menajere sau unii ploieșteni își aruncă, la propriu, gunoiul din curte chiar la intersecția străzilor din oraș.
Adevărul este undeva la mijloc, la întrepătrunderea dintre toate opiniile exprimate – atât de către autorități, cât și de către operatorul Rosal – singura realitate palpabilă fiind aceea că, la Ploiești, lucrurile nu stau nici pe departe așa cum ar trebui să stea într-un oraș european.
Adrian Dobre, flancat de polițiști locali și funcționari ai administrației publice locale, patrulează din când în când pe străzi pentru a se face vizibil. Viceprimarii și cei de la RASP – la fel, iar operatorul Rosal (pe care președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri, Bogdan Toader, l-a notificat că reziliază contractul de salubritate pe motiv de neplată a redevenței) acuză municipalitatea și, direct, pe primarul Adrian Dobre, de “manipulare” și de „minciuni” și „invective” la adresa societății.
Adrian Dobre, luptându-se cu postările de pe facebook ale celor de la PSD Ploiești, le-a declarat război celor de la RASP, responsabilii cu urmărirea contractelor pe servicii publice: “(…) am cerut demisia conducerii RASP, a directorului general Raul Petrescu și a directorului tehnic Vasile Ionescu, responsabili cu monitorizarea contractelor de salubritate. Continui demersurile pentru ca Rosal, RASP și Consiliul Local, în subordinea căruia se află RASP, să înțeleagă că trebuie să avem un oraș curat”. Cu alte câteva zile în urmă, același edil Dobre reacționa la un atac al “colegilor” săi din primărie, în care recunoștea că tensiunile există: “Am ridicat tonul la Raul Petrescu, directorul RASP, pentru că mințea presa, în prezența mea, spunând că bugetul primăriei este cauza problemei gunoiului, nu nerespectarea programului de către Rosal.
Angajaților din primărie le-am cerut să-și facă treaba, să aplice legea și să fie fermi, nu am adoptat tacticile PSD-ALDE de a crește salariile pentru a le obține bunăvoința. Nu am decât nervii pe care orice cetățean din țara asta îi are când vede tâmpeniile făcute zilnic de PSD-ALDE”.
Ce-i drept, nici ceilalți nu s-au lăsat mai prejos, reacționând, prin vocea viceprimarului Cristian Ganea, de la PSD: “Înţeleg că primarul este avid de imagine, că încearcă să abată atenţia ploieştenilor de la modul incompetent în care manageriază oraşul. Nu am să permit însă ca eforturile mele şi ale colegilor mei să fie minimalizate de acest primar. Este adevărat că am trecut printr-o criză a gunoiului în Ploieşti, criză care încă se resimte. Nu am stat pasiv, nici eu şi nici colegii mei din primărie. Am găsit soluţii şi încercăm să reglăm lucrurile. Îmi cer scuze ploieştenilor pentru faptul că au avut de suferit din cauza sincopelor de ridicare a gunoiului, atât de pe străzi cât şi de la populaţie. Grav este că în timp ce noi depunem eforturi pentru a remedia activitatea de salubritate din municipiu, primarul Dobre îşi ocupă timpul cu vendete. Nu caută soluţii, ci vinovaţi!”. La rândul lor, și cei de la Rosal au venit cu acuzații dure la adresa primarului Adrian Dobre și arătând că nu mai sunt îndeplinite, în prezent, condițiile de la parafarea contractului de salubrizare, dar și că nu sunt vinovați ploieștenii care au contract că nu se face nimic pentru a-i determina pe cei care nu au contract să plătească serviciile de salubrizare. ”(…) Compania noastră a primit amenzi în valoare totală de 432.500 de lei, în decursul unui an. În același timp, primarul, când solicită amendarea Rosal, știa că Ploieștiul este deficitar la capitolul platforme colectare deșeuri menajere (…) municipalitatea condusă de Adrian Dobre nu a investit nici măcar într-o platformă nouă destinată colectării deșeurilor. Nici una!” . Iar reprezentanții Rosal nu se opresc aici: “Compania Rosal Ploiești nu înțelege de ce a fost transformată în ținta primarului Dobre, într-o dispută care nu are nicio legătură cu interesul cetățenilor municipiului Ploiești și cu nevoia de păstrare a unui mediu curat. Tragem concluzia că domnul Dobre este, de fapt, total dezinteresat de rezolvarea crizei deșeurilor abandonate pe străzi, dorind să câștige un capital electoral nedefinit, victimizându-se și proferând neadevăruri în spațiul public”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*