Răzvan Burleanu, reprezentant UEFA la întâlnirea de lucru cu președintele Parlamentului European

Președintele FRF și secretarul general al forului continental, Theodore Theodoridis, au format delegația UEFA la sesiunea de azi cu David Sassoli, președintele Parlamentului European.

La Bruxelles, Răzvan Burleanu a reprezentat UEFA la întâlnirea de lucru ce a avut ca obiectiv întărirea colaborării între forul fotbalistic și Parlamentul European. O altă temă a întâlnirii a constituit-o dimensiunea europeană a Euro 2020, competiția la care România va fi gazdă alături de alte 11 orașe europene și care va înlesni îndeplinirea unor obiective fundamentale ale Uniunii Europene, precum integrarea, mobilitatea, diversitatea culturală și sustenabilitatea.

Sesiunea de lucru s-a încheiat cu vizitarea unui centru de refugiați Fedasil din Belgia și a clubului de fotbal Le Royal Europa 90 Kraainem FC. Acest club, fondat în 1992 și care își desfășoară activitatea lângă Bruxelles, are 13 echipe totalizând peste 300 de jucători cu vârste între 6 și 21 de ani, reunește peste 40 de naționalități și constituie un exemplu de integrare prin fotbal.

Președintele FRF a fost numit în februarie 2017 președinte al grupului de lucru UEFA-Uniunea Europeană, după activitatea desfășurată în grupul de lucru pentru Diplomație Sportivă în cadrul Comisiei Europene. În urma impactului major pe care deciziile autorităților publice europene îl au asupra reglementării, guvernării, reputației și comercializării fotbalului, UEFA a semnat deja din 2018 două memorandumuri de colaborare cu Comisia Europeană și Consiliul Europei.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*