Răzvan Nedu și Alex Benchea, cei doi sportivi care văd împreună 1%, au ajuns pe Vârful Elbrus

Răzvan Nedu şi Alex Benchea, cei doi sportivi din Lotul Naţional de Paraclimbing, legitimaţi la Asociaţia Club Sportiv Climb Again, care văd împreună 1% au reuşit să cucerească Elbrusul după câteva zile foarte grele.

După expediţia pe Kilimanjaro a lui Alex în 2019 şi ascensiunea din 2020 a celor doi sportivi pe Mont Blanc, Răzvan şi Alex au dus steagul României şi în cel mai înalt punct din Europa – Elbrus. Ei au fost însoţiţi de antrenorul Claudiu Miu, alpinistul Teofil Vlad, coordonatorul Iulian Lupoaia şi de fotograful Cătălin Grigoriu.

Echipa a trecut prin mai multe încercări pe parcursul zilelor de ascensiune. Primul pas din expediţie a fost vârful Terskol aflat la 3100 m. Planul de aclimatizare a fost unul complex, iar diferenţa de nivel nu s-a simţit. Băieţii au continuat pînă la 3800 m, apoi au urcat la pietrele lui Pastukhov de unde au coborât la Heart of Elbrus, urmând ca apoi să urce cu bagajele la 4100 m. De la 4100m până la 5100m au înfruntat mai multe averse de lapoviţă şi ninsoare şi rafale de vânt.

Apoi însă, pe rând, Iulian, Răzvan şi Claudiu au făcut cale întoarsă, pentru că nu s-au simţit bine. Alex Benchea a continuat alături de Teofil Vlad. De la 5100 metri au traversat până în şaua de la 5300 m altitudine în condiţii relativ bune, dar de acolo au avut parte de un viscol năpraznic, pe care l-au înfruntat şi au reuşit să ajungă în vârf.

Alex Benchea are 22 ani şi este student la Facultatea de Geografie din Cluj-Napoca. S-a născut fără vedere şi i se spune ‘alpinistul cu ochii albi’.

,,Urcarea spre vârf a început duminică la 1 noaptea şi pentru mine a durat opt ore şi jumătate în loc de zece, datorită lui Teo care m-a încurajat în îndeplinirea obiectivului meu. Pe la altitudinea de 5100m, prietenului şi colegului meu, Răzvan Nedu, i s-a făcut rău, luând înţeleapta decizie de a coborî. Pe vârf am avut parte de un vânt foarte puternic care amplifica temperatura resimţită şi care viscolea zăpada. Dar, a fost incredibil că am ajuns acolo, sus. Vreau să le mulţumesc tuturor din echipă pentru că am reuşit să ducem steagul României până sus – Teofil, Claudiu, Iulian, Cătălin şi Răzvan – aceasta a fost echipa perfectă de pe Elbrus.”

Răzvan Nedu a reuşit să ajungă în vârf după 1 zi.

Răzvan nu s-a lăsat descurajat de faptul că nu s-a simţit bine şi după reuşita lui Alex, întreaga echipă a hotărât să îl sprijine să mai încerce o dată. Răzvan Nedu are 24 ani şi este căpitanul Lotului Naţional de Paraclimbing şi instructor de escaladă la Centrul Climb Again.

,,Mă durea faţa de la vânt şi de la zăpada care venea. Mergeam şi abia simţeam că pot să stau în picioare. M-am şi dezechilibrat de câteva ori. Am ajuns pe vârf şi nici nu mi-am dat seama că sunt acolo. Tot ce era, era doar vânt şi frig. Ce pot să zic, o super experienţă. Am trăit nişte emoţii…când urcam şi bătea vântul mă întrebam de ce sunt aici, de ce fac asta, de ce urc. Acolo sus mi-am răspuns la întrebarea de ce. Am mers ca să-l văd, să văd vârful, chiar dacă nu l-am văzut în adevăratul sens al cuvântului. A fost o experienţă unică, o experienţă pe care nu aş recomanda-o altora pe o astfel de vreme, nu în condiţiile astea. Dar a fost o experienţă genială pentru mine!”, a spus Răzvan Nedu.

Claudiu Miu, antrenor şi fondatorul Asociaţiei Climb Again : ,,Totul a fost bine pregătit, ne-am ţinut de program, am făcut etapele de aclimatizare. Vremea a fost bună până în ziua vârfului. Am plecat în formulă completă duminică. Au fost 2 aspecte determinante pentru ziua de duminică: vremea proastă şi toxinfecţia lui Iulian şi Răzvan. Alex a continuat cu Teo, cu Cătălin şi Slava, ghidul rus. Pe un ger năprasnic Alex a continuat şi a dus steagul României pe vârf. Apoi a reuşit şi Răzvan. Ce pot să spun mai mult – suntem fericiţi că ne-am atins obiectivele.”

Teofil Vlad: ,,A fost o tură grea din cauza lipsei de vizibilitate şi viscolului, iar pentru Alex a fost ceva mai greu decât făcuse până acum în termeni de diferenţă de nivel, altitudine şi condiţii. ştiu că Alex a urcat pentru a-şi depăsi limitele, dar şi pentru toată echipa din spatele lui şi pentru toţi cei care au crezut în el. Cu aceşti băieţi sunt mereu în prima bancă la un curs motivaţional aplicat. în mod cert pentru mine această zi este mai mult decât o altă ascensiune pe Elbrus.”

Partenerii care susţin această expediţie sunt: Fundaţia Superbet, Decathlon România, Viva Credit, Zuzu, Groupama, Kaufland România, R Systems, Comitetul Naţional Paralimpic, FRAE.

Asociaţia Climb Again, coordonator al echipei de paraclimbing a României, este o organizaţie non-guvernamentală afiliată la Federaţia Română de Alpinism şi Escaladă (FRAE), fondată şi condusă de Claudiu Miu, fost campion balcanic de escaladă. încă din 2014, Climb Again organizează sesiuni gratuite de terapie prin escaladă, kinetoterapie şi consiliere psihologică pentru copii şi tineri cu dizabilităţi: deficienţă de vedere, de auz, tulburare de spectru autist, tulburări neuromotorii, deficienţe asociate.

Articolul Răzvan Nedu și Alex Benchea, cei doi sportivi care văd împreună 1%, au ajuns pe Vârful Elbrus apare prima dată în Sport Total FM.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*