Reabilitare energetică a Bibliotecii Municipale, tot cu bani europeni

Primăria Lugoj a anunțat că dorește să se acceseze suma necesară pentru reabilitarea energetică a Biblio­tecii Municipale, din noul Plan Național de Redresare și Rezi­lien­ță, care ar trebui să aibă ca su­port financiar ajutorul promis de UE.




Pentru a se putea înscrie, autoritățile trebuie să convingă și cei doi proprietari din clădirea în care funcționează biblioteca.

“Vom încerca o accesare pe fonduri europene pentru refacerea la interior a bibliotecii. Este o problemă, însă, pentru că mai sunt doi pro­prie­tari, care trebuie convinși să participe la proiect. Clădirea va trebui reabilitată energetic în întregime, ceea ce presupune in­ter­ven­ții inclusiv la acoperiș. Suntem în așteptare și sperăm să reușim să demarăm proiectul”, a precizat Claudiu Buciu, primarul Lugojului.

Spațiul în care funcționează Biblio­teca Municipală este situată în imobilul aflat la numărul 1 pe strada Ion Creangă și are nevoie de o reabilitare capitală, cât mai cu­rând posibil.

Situația de­zas­tru­oasă în care este adăpostit fondul de carte și în care funcționează biblioteca a fost arătată chiar de către noua administrație locală, la scurt timp după instalarea la câr­ma orașului.

Condițiile legale numeroase care trebuie îndeplinite pentru o reabilitare completă și dificultatea obținerii fondurilor necesare fac ca dezideratul rea­bilitării și modernizării bibliotecii, așa cum se cade unei instituții de cultură și carte, să fie greu de realizat.

Poate, totuși, noii edili vor putea mai mult, decât s-a făcut până acum.

Articolul Reabilitare energetică a Bibliotecii Municipale, tot cu bani europeni apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*