Reacție versus alegere!

Nicoleta Dumitrescu

Cu valul patru al pandemiei pe post de drob de sare și văzând că între numărul de români care aleg la fiecare sfârșit de săptămână să se recreeze pe Litoral – de ordinul sutelor de mii – și cel al persoanelor care merg la centrele de vaccinare este o diferență cu minus ca de la cer la pamânt, responsabilii de la Ministerul Sănătății s-au mobilizat.

S-au mobilizat este impropriu spus, pentru că, având în vedere declarațiile de ieri ale ministrului de resort, pregătirea ar urma să pice tot pe umerii și spinarea acelora care, și până acum, au ținut piept coronavirușilor până la limita extrem de subțire dintre viață și moarte. Este vorba despre cei din instituțiile aflate în linia întâi – spitalele. Pentru că, da, ieri, din declarațiile ministrului legat de noul val al pandemiei, o frază a ieșit în evidență și cităm: ”modul în care spitalele vor reacționa la valul patru al pandemiei depinde de alegerea populației de a se vaccina”. (?!?)
Dacă ar fi să fie analizată situația la nivel de țară în ceea ce privește lupta cu pandemia, se poate spune din start faptul că această abordare pare total greșită. Pentru că, dincolo de tot și de toate, ieri ar fi trebuit să fie anunțat, în primul și în primul rând, ce s-a făcut după valul trei al pandemiei, în România, în sistemul sanitar, astfel încât valul patru să nu ne mai prindă nepregătiți. Mai clar, ar fi trebuit ca românii să fie anunțați cam ce sume au fost investite pentru dotările necesare spitalelor pe care acum s-a pus și eticheta ”Spitale covid”, adică pentru tratarea bolnavilor de boala care ne-a dat vieţile peste cap. Or, s-a anunțat că au fost verificate sau înlocuite instalațiile electrice, vechi de nu se mai știe de când, considerate a fi principala cauză a izbucnirii incendiilor din secțiile ATI? S-au creat noi circuite în spitale ori s-au reamenajat secțiile unde până acum au fost tratați bolnavii care au fost confirmați cu noul virus? S-au găsit inclusiv persoanele care să țină legătura între cei internaţi și rudele lor? Ori că s-a asigurat necesarul de medicamente inclusiv pentru bolnavii cronici? Nu s-a anunțat nimic din toate acestea, doar că, printre altele, s-ar fi solicitat numărul de paturi maxim disponibil la fiecare unitate medicală și că direcţiile de sănătate publică au raportat că pot pune la dispoziţie un număr maxim de 110 paturi de terapie intensivă pentru copii, având în vedere faptul că noua variantă a virusului afectează într-o măsură mai mare tinerii şi copiii! Și cam atât, deocamdată, considerându-se, probabil, că la aceste pregătiri plusează și o altă pregătire ce poate pune față în față reacția românilor la dorința autorităților în ceea ce privește imunizarea împotriva Covid-19.
Este vorba despre proiectul ce vizează că statul va acorda 350.000 de tichete de masă în valoare de 100 de lei fiecare, pentru cei care ar urma să se decidă, de acum încolo, să se vaccineze cu schema completă, la care se va adăuga și organizarea unei tombole, la care ar urma să se înscrie cei vaccinați deja, fondul de premiere, de la bugetul Ministerului Economiei, fiind anunțat la valoarea de 15 milioane de lei! Și, cu aducerea la înaintare a acestor ”momeli”, se consideră că s-a identificat o modalitate de a-i ”păcăli”pe nevaccinați să se ducă, de bună voie, să se vaccineze! Ce strategie minunată! Mai urmează ca, în contrapartidă, ca să nu se simtă discriminați cei deja vaccinați, aceștia din urmă să primească nu un bon de masă de 100 de lei, ci unul de 100 de lei și 8 bani. Opt bani în plus, adică exact suma cu care s-a anunțat că va fi majorată valoarea bonurilor de masă acordate anumitor categorii de salariați!

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*