Recunoaştere şi recunoştinţă din partea Comunităţii băimărene. Şase preoţi vor primi titlul de „Cetăţean de onoare”

Şase preoţi băimăreni, şase „stâlpi ai societăţii” vor primii recunoaştere şi recunoştinţă din partea Administraţiei Publice Locale Băimărene. Acestora le va fi decernat titlul de „Cetăţean de Onoare” în semn de recunoştinţă pentru aportul adus dezvoltării comunităţii.

Primul titlu propus spre decernare îi va fi atribuit post mortem Pastorului Grigore Todoran, cel care a plecat la cele veşnice în urmă cu două zile.

„Timp de peste 40 de ani a reprezentat Cultul Penticostal în Municipiul Baia Mare şi în Maramureş Având în vedere că în perioada Crăciunului a plecat dintre noi, cred că este un gest de onoare să facem acest lucru”, a spus Cătălin Cherecheş.
Preoţii, indiferent de confesiunea din care au făcut parte, au ştiut mereu să ţină unită comunitatea, să insufle încredere pentru cei care îşi pierdeau speranţa şi în multe cazuri au fost deschizători de drumuri.

„Îmi doresc foarte mult să oferim titlul de „cetăţean de onoare” părintelui Francisc Heinrich, preot catolic, cel care în anii 70 a făcut prima slujbă în liumba română într-o biserică catolică în Baia Mare şi este o chestiune care onorează comunitatea băimăreană, dar e şi un semnd e deschidere a Bisericii Catolice spre majoritatea românească care, de ce nu, de multe ori se poate inspira din valorile catolice”, a spus Cătălin Cherecheş.

Un alt proiect de hotărâre de acordare a titlului de Cetăţean de onoare propus în cadrul şedinţei de Consiliu Local de miercuri, 27 decembrie, este pentru părintele Simion Mesaroş, părinte greco-catolic care s-a restras din activitate şi care a fost unul dintre luptătorii activi anticomunişti, respectiv unul dintre cei care „au ţinut flacăra aprinsă pentru Biserica Greco-Catolică aici în Baia Mare sau în Maramureş”.

De asemenea, ştim că în 1990 s-a reînfiinţat Episcopia Ortodoxă venind Preasfinţitul Iustinian aici în Baia Mare şi stabilind că Baia Mare este sediul acestei episcopii. A avut alături de el trei preoţi care şi-au continuat activitatea în parohiole care le-au fost repartizate şi care au făcut lucruri importante pentru aceste parohii, respectiv pentru comunităţile acelea şi pentru comunitatea băimăreană în general. Mă refer aici la Părintele Gheorghe Bălan, Părintele Viorel Gavra şi Părintele Ioan Pop de la Biserica Sfântul Nicolae.

Având în vedere faptul că şi oamenii de afaceri s-au implicat activ în dezvoltarea comunităţii băimărene, Administraţia Publică Locală are în vedere şi onorarea personalităţilor din acest domeniu. În luna ianuarie este programată o amplă dezbatere pe această temă şi apoi decernarea titlurilor de „cetăţean de Onoare” pentru acei administratori de firma care „pun pâine pe masă pentru mii de familii de băimăreni”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*