Recunoștință! Veteranul de război Nicolae Streian va deveni, în sfârșit, Cetățean de Onoare al Lugojului

Un grup de inițiativă a început demersurile pentru acordarea titlu­lui de Cetățean de Onoare al Lugojului veteranului de război, profesorul Nicolae Streian.




Foarte cunoscut și iubit la Lugoj, profesorul Nicolae Streian nu este încă Cetățean de Onoare al urbei (titlu pe care îl merită cu prisosință), din cauza vechiului regulament de acordare din timpul fostei administrații, care prevedea că titlul se acordă doar celor născuți în Lugoj.

Primăria Lugojului a schimbat regulamentul respectiv, dorind ca titlul să îi fie acordat cât mai repede profesorului Streian, aflat la venerabila vârstă de 97 de ani.
Demersurile au fost făcute de Asociația Cultul Eroilor, prin membrii acesteia, Gheorghe Busuioc și Aurel Mustață.

”Vineri, 20 iulie, am fost primiți de primarul Claudiu Buciu, care a fost foarte receptiv. Din păcate, din cauza vechiului regulament, a fost respins un proiect anterior, înaintat de fiul domnului profesor, în anii trecuți. Dorim acordarea titlului la 1 Decembrie sau chiar mai repede”, ne-a declarat ofițerul Gheorghe Busuioc, membru al Asociației Cultul Eroilor.

Veteranul de război Nicolae Streian este ultimul lugojean supravieţuitor al crâncenei bătălii de la Păuliş, din septembrie 1944, care a opus 1.500 de elevi români ai şcolilor militare trupelor hortiste şi naziste, mult mai experimentate. Nicolae Streian a făcut parte din Regimentul 94 Infanterie din Orşova şi a luptat sub comanda colonelului Alexandru Petrescu, ulterior avansat general.

Nicolae Streian s-a născut la poalele Munţilor Poiana Ruscă, la Gladna Română, iar părinţii săi, Romulus şi Elena Streian, erau simpli ţărani. Fiind 11 copii la părinţi, singura şansă de a avansa în viaţă a fost şcoala. “Părinţii mei nu au plătit nici un ban pe şcoala mea, pentru că eu am avut mereu bursă”, ne declara profesorul Streian. După Şcoala Normală de învăţători din Caransebeş, absolvită ca şef de promoţie, rămâne pedagog acolo, apoi între 1945 şi 1949, urmează Academia Teologică din Caransebeş. Până la urmă, pasiunea pentru matematică învinge o posibilă orinetare teologică. Streian urmează cursurile Universităţii Babeş –Bolyai din Cluj, unde s-a şcolit ca profesor de matematică, meseria lui de o viaţă. A predat matematica 35 de ani la Colegiul Naţional “Coriolan Brediceanu”, Colegiul Naţional “Iulia Hasdeu”, Şcoala Generală nr. 5 şi, ultimii patru ani înainte de pensie, la Şcoala Generală nr. 2.

Pentru actele sale de vitejie, a fost recompensat cu mai multe distincţii, dintre care una oferită chiar de Preşedinţia României. Pe diplomă scrie: ”Crucea comemorativă a celui de-al doilea Război Mondial, 1941-1945. Se acordă domnului Streian Nicolae Pavel pentru serviciile militare aduse statului român în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Semnat: preşedintele României, Emil Constantinescu, 1995”.

Nicolae Streian este Cetățean de Onoare la Păuliș, Gladna Română și Fârdea. La 1 Decembrie 2012, a primit Cheia Orașului, prima distincție de acest gen acordată la Lugoj. Într-un interviu acordat acum câțiva ani ani, Nicolae Streian spunea: ”aş dori ca tinerii din ziua de azi, tineri cum eram şi noi pe atunci, să înţeleagă că patriotismul nu este o valoare învechită”. Este crezul său de o viață.

Articolul Recunoștință! Veteranul de război Nicolae Streian va deveni, în sfârșit, Cetățean de Onoare al Lugojului apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*