Recursul la decizia de suspendare a reorganizării Consiliului Județean, înregistrat în Ajunul Crăciunului

V. S.

Pe 24 decembrie, chiar în Ajunul Crăciunului, Consiliul Județean Prahova a înregistrat recursul la decizia de suspendare a reorganizării instituției, sentință dată de Tribunalul Prahova, la jumătatea acestei luni.
Completul de judecată al Secției a II-a civile și contencios administrativ din cadrul Tribunalului Prahova a admis cererea depusă de un prim grup de salariați ai Consiliului Județean Prahova, prin care s-a solicitat suspendarea actului administrativ de reorganizare a instituției.
Astfel, conform soluției, instanța a admis cererea având ca obiect “suspendare executare act administrativ” și, în consecință: Dispune suspendarea executării Hotărârii de Consiliu Județean Prahova nr. 140/13.11.2020 până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea acesteia. Executorie de drept. Cu recurs în termen de cinci zile de la comunicare”.
Însă, la începutul anului viitor, Curtea de Apel Ploiești ar urma să judece recursul înaintat de Consiliul Județean Prahova, dar până atunci rămâne suspendată executarea actului administrativ prin care s-a decis reducerea a 101 posturi din organigrama autorității județene.
Pe 13 noiembrie 2020, în ziua adoptării hotărârii prin care 101 posturi din organigrama Consiliului Județean Prahova erau spulberate fără criterii bine definite, pe pagina de facebook a instituției publice, dar și pe cea a președintelui acesteia, Iulian Dumitrescu, a apărut un mesaj inadmisibil într-o “Românie Normală”: “Black Friday. 40% reducere a numărului de posturi din aparatul propriu al CJ Prahova”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*