REGULA U21 | Șase marcatori U21 în prima rundă a Ligii 1

Debut spectaculos de sezon cu 27 de goluri marcate în prima etapă, iar o contribuție importantă au avut-o și jucătorii tineri, eligibili regulii implementate de FRF.

Sezonul competițional 2019-2020 al Ligii 1 a debutat în forță. Într-un singur meci al rundei nu s-a marcat, la duelul dintre Voluntari și Sepsi, în total fiind înscrise 27 de goluri.

Din acest sezon, formațiile din prima divizie au obligativitatea să aibă în primul 11 doi jucători U21. Sunt eligibili pentru acest campionat jucătorii români născuți începând cu 1 ianuarie 1998.

Și jucătorii U21 au avut contribuții importante, aceștia remarcându-se prin reușitele lor. Șase dintre aceștia și-au trecut numele pe lista marcatorilor. Aceștia au fost: Constantin (Craiova), Șut (Academica), Man, Coman (FCSB), Neicuțescu (Chindia), Ganea (Viitorul).

În plus, în această etapă au debutat în prima divizie 11 fotbaliști eligibili U21: Cristian Costin (Voluntari), Ioan Dumiter (Sepsi), Marius Ștefănescu (Sepsi), Ovidiu Horșia (Poli Iași), Ștefan Baiaram (Craiova), Marian Șerban (Craiova), Vasile Constantin (Craiova), Bogdan Ilie (Academica Clinceni), Andrei Cordea (Hermannstadt), Mihai Velisar (Gaz Metan), Mihai Aioanei (Chindia).

Cel mai tânăr dintre aceștia a fost Ștefan Baiaram de la Universitatea Craiova, jucător născut în anul 2002.

În total, în această etapă au fost utilizați 37 de jucători U21, 28 dintre aceștia fiind titulari și 15 integraliști.

FC Voluntari – Sepsi 0-0
Voluntari: Cr. Costin (integralist), I. Gheorghe (integralist), Al. Stoica (din minutul 70), Mihalcea (din minutul 80)
Sepsi: Hamed (integralist), Dumiter (integralist), Ștefănescu (din minutul 65), Carnat (din minutul 81)

Astra – FC Botoșani 2-2
I. Gheorghe (41), Tiram (73) / Rodriguez (21 – pen.), Ongenda (26)
Astra: Grecu (titular, 27 de minute), Simion (integralist)
Botoșani: Chindriș (integralist), Corban (titular, 69 de minute)

CFR Cluj – Politehnica Iași 1-1
Deac (23) / Loshaj (32)
CFR: Costache (integralist), Itu (titular, 61 de minute)
Poli Iași: Horșia (integralist), Danale (titular, 58 de minute)

Universitatea Craiova – Academica Clinceni 3-2
Răuță (13 – autogol), Martic (41), V. Constantin (90+5) / Șut (29), Nsiah (90+3)
Craiova: Șerban (titular, 29 de minute), Bairam (titular, 83 de minute), Constantin (din minutul 83)
Academica Clinceni: Șut (integralist), Bogdan Ilie (titular, 45 de minute)

FCSB – Hermannstadt 4-3
Coman (23), Hora (30), Man (53), Nedelcu (80) / Tsomou (45), Dandea (57), Debelju (90+3)
FCSB: Vlad (integralist), Coman (titular, 85 de minute), Man (din minutul 52), Oaidă (din minutul 85)
Hermannstadt: Sîntean (titular, 51 de minute), Cordea (integralist)

Gaz Metan – Chindia 2-2
Buș (24, 43) / Neicuțescu (65), Bic (86 – pen.)
Gaz Metan: Velisar (integralist), Olaru (titular, 81 de minute), Drăghici (din minutul 74)
Chindia: Aioanei (integralist), Neicuțescu (integralist)

Viitorul – Dinamo 5-0
Iancu (9, 69), Ganea (48), Calcan (66), Eric (70)
Viitorul: Mățan (titular, 67 de minute), Ganea (titular, 65 de minute), Ghiță (din minutul 58)
Dinamo: R. Grigore (titular, 45 de minute), Moldoveanu (integralist)

Tabloul complet al prezenței jucătorilor U21 în etapa 1 a Ligii I, ediția 2019-2020

Portari: Vlad (FCSB), Aioanei (Chindia)

Fundași: Chindriș (Botoșani), B. Ilie (Academica), Velisar (Gaz Metan), Ghiță (Viitorul), R. Grigore (Dinamo)

Mijlocași: Cr. Costin (Voluntari), I. Gheorghe (Voluntari), Mihalcea (Voluntari), Hamed (Sepsi), Ștefănescu (Sepsi), Carnat (Sepsi), Grecu (Astra), Simion (Astra), Costache (CFR), Itu (CFR), Horșia (Poli Iași), Danale (Poli Iași), Șerban (Criova), Bairam (Craiova), Constantin (Craiova), Șut (Academica Clinceni), Oaidă (FCSB), Olaru (Gaz Metan), Drăghici (Gaz Metan), Neicuțescu (Chindia), Mățan (Viitorul)

Atacanți: Al. Stoica (Voluntari), Dumiter (Sepsi), Corban (Botoșani), Coman (FCSB), Man (FCSB), Sîntean (Hermannstadt), Cordea (Hermannstadt), Ganea (Viitorul), Moldoveanu (Dinamo)

Viitorul 1 1 0 0 5-0 3
FCSB 1 1 0 0 4-3 3
U Craiova 1 1 0 0 3-2 3
FC Botoșani 1 0 1 0 2-2 1
Chindia 1 0 1 0 2-2 1
Gaz Metan 1 0 1 0 2-2 1
Astra 1 0 1 0 2-2 1
Poli Iași 1 0 1 0 1-1 1
CFR Cluj 1 0 1 0 1-1 1
Voluntari 1 0 1 0 0-0 1
Sepsi 1 0 1 0 0-0 1
Hermannstadt 1 0 0 1 3-4 0
Clinceni 1 0 0 1 2-3 0
Dinamo 1 0 0 1 0-5 0


Pe frf.ro veți descoperi la finele fiecărei etape radiografia evoluțiilor jucătorilor Under 21 utilizați de echipele din Liga 1.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*