REMANIEREA GUVERNULUI: Cine sunt miniştrii noi propuşi de premierul Mihai Tudose

Comitetul Executiv al PSD se reuneşte joi, la ora 17.00, pentru a decide şi valida lista miniştrilor care vor fi înlocuiţi.

Se vechiculează deja primele nume pentru înlocuirea miniştrilor care ar urma să fie remaniaţi. Potrivit unor surse, locul lui Sevil Shhaideh de la Dezvoltare urmează să fie luat de vicepremierul Marcel Ciolacu, unul dintre apropiaţii lui Dragnea, dar aflat într-o relaţie strânsă şi cu Tudose. De asemenea, Marius Nica ar putea să o înlocuiască pe Rovana Plumb la Misterul Fondurilor Europene, iar Gabriel Vlase ar urma să ocupe portofoliul de la Transporturi.

Marius Nica estevehiculat ca înlocuitor al Rovanei Plumb, a fost ministru al Fondurilor Europene în cabinetul Ponta, iar Gabriel Vlase, vehiculat ca înlocuitor al lui Răzvan Cuc este vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Mihai Tudose dorește să remanieze în primul rând miniștrii cu probleme penale: Sevil Shhaideh, Rovana Plumb și Viorel Ilie. Primii doi sunt implicaţi în dosarul Belina, iar ultimul e acuzat că ar fi aranjat un concurs, pentru a angaja apropiaţi la ministerul pe care îl conduce. În cadrul întâlnirii dintre Tudose și Dragnea s-a convenit să plece Shaidehh și Plumb. În peea ce privește plecarea lui Vioerel Ilie se așteaptă decizia ALDE.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri, la Parlament, întrebat dacă ia în calcul demisia celor doi miniştri cu probleme penale ai partidului, Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb, că nu el trebuie să demisioneze. Prim-ministrul Mihai Tudose a explicat miercuri, la Parlament, de ce a cerut demisia din Guvern a miniştrilor cu probleme penale Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb: pentru că cele două sunt în relaţie directă cu Bruxelles-ul, iar percepţia acolo este cu totul alta decât realitatea de la Bucureşti.

Sursa: rtv.net

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*