Remiză pentru FCSB. CFR Cluj a făcut doar 0-0 la Craiova şi poate fi egalată la puncte în fruntea clasamentului

CFR Cluj a terminat la egalitate, 0-0, meciul cu CSU Craiova, din etapa a treia a play-off-ului.

După un joc echilibrat mai ales în repriza secundă, feroviarii nu au reuşit să se apropie de poarta adversarilor decât prin şuturi de la distanţă, iar mâine seară poate fi egalată la puncte de FCSB.

Elevii antrenorului suspendat Dan Petrescu au început tare meciul din Bănie. Cu scopul de a o scoate pe Craiova din lupta la titlu, CFR-ul nu i-a lăsat deloc să respire pe olteni în primele 20 de minute. Totuşi, oaspeţii au avut un singur şut pe poartă în prima repriză, autor Hoban, însă prin presiunea exercitată în jumătatea alb-albastră clujenii au arătat că nu degeaba sunt pe primul loc în clasament.

Partea a doua a meciului a oferit 45 de minute mult mai echilibrate, iar ocaziile la cele două porţi au venit doar prin şuturi de la distanţă. Deac şi Culio, respectiv Mitriţă şi Zlatinski, au ratat cele mai importante şanse de a deschide scorul.

Clujenii au cedat teren pe final, însă oltenii nu au avut forţa să pună în pericol poarta lui Vâtcă, iar meciul s-a încheiat la egalitate, spre satisfacţia FCSB-ului, care o poate egala pe CFR în fruntea clasamentului în cazul unei victorii cu Poli Iaşi.

CSU Craiova

Au mai intrat: Glavina, Mateiu,  Gardoş. Antrenor: Devis Mangia

CFR Cluj

Au mai intrat: Costache, Ioniţă, Ţucudean. Antrenor: Dan Petrescu

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*