Reprezentante prahovene, medaliate cu argint într-o etapă a Cupei Europei la bob feminin

Petre Apostol

Pe pârtia franceză de bob de la La Plagne, care în 1992 a găzduit probele Jocurilor Olimpice, s-a derulat, de curând, o etapă din cadrul Cupei Europei la bob. Printre echipajele remarcate la această etapă s-a regăsit şi unul de la CSO Sinaia, reprezentând România.
Maria Constantin (pilot) şi Florentina Iusco au obţinut medaliile de argint pentru România la etapa de la La Plagne, la bob feminin, concurs la care au luat startul nouă echipaje. Elevele antrenorului Paul Neagu au încheiat ambele manşe din competiţie pe locul al doilea, de fiecare dată fiind în urma echipajului german format din Christin Senkel şi Leonie Fiebig.
Constantin şi Iusco au încheiat prima manşă cu timpul de 1:01.79 minute, înregistrând o întârziere de 0.47 secunde faţă de germance, atingând o viteză maximă de 125,1 km/h. În manşa secundă, echipajul tricolor a sosit cu timpul de 1:02.52 minute, fiind la 0.52 secunde de prima poziţie, înregistrând o viteză maximă de 123,6 km/h.

bob
Astfel, cu un total de 2:04.31 minute, bobul pilotat de Maria Constantin a încheiat pe locul al doilea, la 99 de sutimi de secundă de reprezentantele Germaniei, Christin Senkel şi Leonie Fiebig, având, totodată, un avantaj de 53 de sutimi de secundă în faţa celui de-al doilea echipaj german, clasat pe a treia poziţie, format din Laura Nolte şi Lena Zelichowski.
Pentru Maria Constantin aceasta este a doua clasare pe podium în actuala ediţie a Cupei Europei, după locul al treilea obţinut în runda disputată pe 1 decembrie, la Königssee, în Germania, când a reprezentat debutul său în acest sezon al respectivei competiţii continentale. Participând la doar jumătate dintre etapele disputate până acum, sportiva de la CSO Sinaia ocupă locul al şaselea în clasamentul general al piloţilor din Cupa Europei, cu 292 de puncte, ierarhie condusă de Christin Senkel, cu 666 de puncte, sportivă care a fost prezentă în toate cele şase runde desfăşurate.
Următoarea etapă din Cupa Europei este programată pe 5 ianuarie 2018, la Innsbruck, în Austria.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*