Reunire restrânsă pentru utiști, lui Balint i-au lipsit zece dintre jucătorii din lotul pentru noul sezon al Ligii 1: „Mai orientați spre performanță”

UTA s-a despărțit în această vară de nu mai puțin de 11 fotbaliști și până la această oră a adus doar trei, pe juniorul Adi Mar (ex. CS Mioveni) și stranierii Rolandas Baravykas (ex. Kukesi) și Idriz Batha (ex. FC Tirana). Fiindcă internaționalilor săi, Florin Iacob, David Miculescu și Claudiu Negoescu le-a dat o săptămână în plus de vacanță, iar Modestas Vorobjovas și Damian Isac sunt accidentați, în timp ce brazilianul Roger jr. va sosi din Brazilia miercuri, Laszlo Balint a avut la reunirea de azi 15 jucători la dispoziție.

Accidentații își revin greu

Unul dintre ei, Alexandru Benga și-a început procesul de recuperare după operația suferită în zona bazinului în sala de forță și stretching de la stadion și: „În maxim 21 de zile va fi 100% apt pentru efort. E cu noi, doar că urmează programul de de refacere la stadion”, a menționat antrenorul principal al arădenilor în ceea ce-l privește pe experimentatul său fundaș. Nici situațiile mijlocașilor Vorobjovas și Isac nu sunt prea simple, fiind greu de crezut că ei se vor antrena la capacitate maximă măcar în cantonamentul din Slovenia. „Din ceea ce știm, Isac mai are o săptămână de recuperare, după care va intra în efort, dar separat de grup. Va reveni treptat la antrenamente, pentru că și la el e vorba de o perioadă destul de lungă de când lipsește din programul echipei. În fine, la Mode mai așteptăm o nouă radiografie pe care o va face zilele următoare, ca să știm mai exact ce are de făcut în perioada următoare”, mai susține Balint.

Cauze obiective pentru formula restrânsă de la reunire

Pe terenul de la „ICRTI” au răspuns comenzilor staffului tehnic la prima ședință de pregătire a verii: Dragoș Balauru, Haralambie Mociu, Marius Tomozei, Florin Ilie, Erico da Silva, Evghenyi Shlyakov, Rolandas Baravykas, Adrian Mar, Idriz Batha, Cristian Bustea, Liviu Antal, Ioan Hora, Alexandru Roșca și Marcel Mercioiu. Ultimii doi provin de la formația Under 19 a clubului și joacă pe posturile de portar, respectiv atacant. „E adevărat că ne-am reunit într-o formulă destul de restrânsă, dar din cauze obiective. Bineînțeles că mi-aș fi dorit să finalizăm cât mai multe dintre discuțiile pe care le avem sau le-am avut în ultima perioadă cu achizițiile pentru sezonul viitor, dar, deocamdată, îi avem la Arad doar pe Mar, Baravykas și Batha. Mai sunt și cei cinci fotbaliști cu situații speciale, cei trei internaționali și cei doi accidentați. Deci această reunire cumva în efectiv redus are și cauze obiective”, a explicat Laszlo Balint.

Achizițiile în atac se lasă așteptate: „Acolo evoluează de obicei de calitate, care costă…”

Din informațiile noastre, miercuri sau joi, „Bătrâna Doamnă” ar trebui să mai oficializeze cel puțin două transferuri. De acum, arădenii rămân pe piață pentru cel puțin doi atacanți de careu, un fundaș central și doi mijlocași. Totodată, la echipă ar trebui să ajungă încă un fotbalist Under. „Sper din tot sufletul ca în zilele următoare să finalizăm cât mai multe dintre discuțiile pe care le avem cu jucătorii pe care i-am identificat ca fiind soluții pentru sezonul următor. Avem nevoie cam în toate compartimentele de întăriri. Bineînțeles că ne dorim jucători în special în atac, unde am rămas descoperiți, dar unde nu este deloc să încheiem înțelegeri. Acolo activează de obicei jucători de calitate, care costă, dar am foarte mare încredere că vom reuși să aducem jucătorii pe care ni-i dorim și asta cât mai repede posibil. Sunt și jucători români și jucători străini pe lista noastră, vedem asupra cărora ne vom opri. Bineînțeles, dorințele noastre vor ține în final mereu cont de solicitările jucătorilor din punct de vedere financiar. Noi vrem să mergem pe un lot de 24-25 de jucători și, eventual, pe lângă acest lot să mai avem și jucători din propria Academie. Tocmai de aceea și astăzi, la reunire, au fost prezenți doi dintre jucătorii Academiei de la Under 19. În concluzie, ideea este foarte simplă, vrem să avem un lot mult mai competitiv și mult mai orientat către performanță decât a fost anul trecut”, a mai menționat tehnicianul „roș-albilor”. 

Juniorii clubului au șansa să se afirme în cadrul a două trialuri

Cumva, săptămâna ce a început astăzi va fi rezervată la UTA căutărilor prin propria pepinieră. Asta pe lângă antrenamentele „senatorilor”, care vor susține și toate testele. „Avem două săptămâni de pregătire pe plan local. În prima dintre ele, vom face toate testele, atât cele fizice cât și cele medicale, după care vom ridica puțin volumul de muncă, iar pe data de 25 iunie vom susține și un prim amical împotriva celor de la Șelimbăr. Apoi, vom pleca în cantonament în Slovenia unde vom disputa patru meciuri amicale în compania unor echipe puternice. Avem discuții avansate cu aceste formații, deocamdată nu avem niciun adversar confirmat 100%, dar sperăm să finalizăm totul cât mai repede. Revenind la prima săptămână de pregătire, într-o acțiune comună a clubului, vrem să vedem nivelul juniorilor, al jucătorilor care au fost împrumutați la alte echipe. Miercuri vor juca două echipe de juniori între ele, iar vineri o să facem și noi un antrenament, un joc școală, împotriva unei selecționate a acestor juniori chemați la această acțiune de evaluare”, a mai afirmat antrenorul „roș-albilor”.

Balint îi încurajează pe puștii învinși astăzi de Viitorul

Printre juniorii care vor avea șansa să iasă în evidență se numără și cei care au pierdut astăzi lupta pentru medaliile de aur în Liga Elitelor U17, după 1-5 cu Viitorul Constanța. „Toată lumea și-ar fi dorit o nouă echipă campioană, o echipă din cadrul Academiei, dar eu aș vrea să îi felicit pe această cale pe copii pentru că nu e ușor să ajungi într-o finală la acest nivel. Le transmit să țină capul sus, pentru că și participarea la o finală poate fi considerată o performanță. Au tot viitorul înainte, trebuie să aibă încredere în potențialul lor”, le-a transmis puștilor lui Donca, Ungur și Boroș tehnicianul primei echipe utiste.

„Sperăm ca publicul să ne dea un stimul suplimentar, ne dorim să obținem o clasare superioară”

Clubul UTA a demarat și campania de vânzare a abonamentelor, cu atât mai mult cu cât stadioanele se vor redeschide din noul sezon pentru cel puțin 25% din capacitatea lor. „Sperăm să fie o presiune a publicului pentru adversar, iar nouă fanii să ne aducă acea energie de care avem nevoie și acel stimul suplimentar pentru a ne câștiga meciurile de pe propriul stadion. Ne dorim cu toții să obținem o clasare superioară celei de anul trecut, dar luăm meciurile așa cum vin și vom vedea pe parcurs ceea ce vom reuși sezonul următor. Categoric ne dorim o constanță mai bună în ceea ce privește rezultatele pozitive”, a concluzionat Balint.

Vă reamintim că față de partea a doua a sezonului precedent, încheiată de UTA pe locul 8, arădenii nu mai contează pe 11 jucători: Alexandru Albu, Valentin Buhăcianu, Cristian Melinte, Andrei Peteleu, Adrian Petre, Simo Rompoulakou, Neluț Roșu, Ciprian Rus, Denis Rusu, Dragoș Tescan și Albert Voinea. Presa centrală susține că Dinamo i-a ofertat pe majoritatea dintre ei, în timp ce Rusu s-a dus deja la CFR, Voinea, la U. Cluj, iar Rompoulakou e la un pas de Chindia.

0
0

Articolul Reunire restrânsă pentru utiști, lui Balint i-au lipsit zece dintre jucătorii din lotul pentru noul sezon al Ligii 1: „Mai orientați spre performanță” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*