Revelioanele din anii ’70 – ’80: sârbii şi machidonii, campionii petrecerilor!

Viața lui Ioan Ștefan Török este una dedicată în întregime muzicii. Născut la Lugoj, la 15 iulie 1949, nea Öcsi, cum îl cunosc prietenii, a cântat în diferite formații, a colaborat cu muzicieni importanți și a bătut țara în lung și-n lat. A cântat în cluburi, casinouri și restaurante din Lugoj, Orșova, Băile Herculane, Mamaia și alte stațiuni de pe litoral. De la el vom afla care era atmosfera la Revelioanele din anii 70-80, cine erau cei mai petrecăreți și cum i-a cântat marelui fotbalist Hagi, în 1986. Ginerele lui Muschong, dezmoștenit, cânta pe pianul familiei Ioan Ștefan Török a început studiul pianului încă din clasa I. A studiat în particular primii trei ani cu doamna Ciorogariu (soția artistului Tibi Ciorogariu), apoi a continuat cu doamna Pelionis, de la Școala Populară de Artă. În clasa a VII-a a întrerupt pregătirea (a urmat școala profesională la Arad), dar a continuat să cânte pe pianul de acasă, pe care și-l amintește cu drag: ”În vremurile grele de la începutul anilor 50, ai mei au cumpărat un pian vienez J. Wopaterni, recuperat de la o fostă mânăstire de călugărițe. La noi mai venea din când în când Elemer Patyanszky, ginerele marelui industriaș lugojean [...]
You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*