Revenire în „Olimpia”, pentru locul întâi

Tricolorul LMV Ploieşti – SCM U Craiova, astăzi, ora 18:00

Petre Apostol

După succesul categoric înregistrat în Capitală, luni seară, în duelul cu prima clasată, Steaua Bucureşti, echipa de volei Tricolorul LMV Ploieşti revine în Sala „Olimpia”, urmând ca astăzi, de la ora 18:00, să primească vizita formaţiei vicecampioane, SCM U Craiova.
Meciul contează pentru etapa a III-a din faza finală a Diviziei A1, grupa principală valorică (locurile 1-6), iar ploieştenii au oportunitatea de a prelua prima poziţie a ierarhiei, cel puţin momentan, deoarece Steaua va juca partida din cadrul rundei tocmai pe 5 aprilie, pe terenul celor de la CS Arcada Galaţi.
Pentru elevii antrenorilor Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu partida din această seară trebuie să confirme rezultatul înregistrat în etapa precedentă. Olteanu şi co. au nouă victorii consecutive, debutând în faza finală a campionatului cu două succese în minimum de seturi, învingând, pe teren propriu, pe CSM Bucureşti şi, în deplasare, pe CSA Steaua Bucureşti.
De partea cealaltă, echipa SCM U Craiova, pregătită de selecţionerul României, Dănuţ Pascu, a înregistrat o înfrângere în minimum de seturi pe terenul grupării CSA Steaua Bucureşti (19:25, 21:25, 17:25), pentru a câştiga, apoi, cu scorul de 3:0 (25:17, 25:21, 25:17), acasă, cu Volei Municipal Zalău.
Vicecampioană în ediţia trecută a campionatului, în care, pe plan extern, a fost aproape de calificarea în Playoff 12 în Liga Campionilor, echipa olteană a regresat în actualul sezon, nereuşind să completeze golurile rămase în lotul de jucători după plecările unor sportivi de la finalul stagiunii competiţionale precedente. Trei dintre cei care au părăsit trupa craioveană în vara anului trecut au fost cooptaţi chiar de Tricolorul LMV, anume Laurenţiu Lică, Cristian Bartha şi Nikita Stulenkov. LMV1
Dacă în sezonul trecut se lupta pentru titlul naţional, în actuala ediţie de campionat, singurul obiectiv viabil pentru SCM U Craiova îl reprezintă locul al patrulea, ultimul care oferă calificarea în cupele europene pentru sezonul viitor. Craiovenii se află pe locul al cincilea, în prezent, la un singur punct în urma celor de la Volei Municipal Zalău, având, totodată, un avantaj de un punct faţă de a şasea clasată, CSM Bucureşti.
De remarcat faptul că SCM U Craiova este singura echipă din grupa valorică 1-6 care nu a disputat niciun meci în tiebreak în acest sezon, situaţie în care se mai află doar CSU Universitatea de Vest Timişoara, ultima clasată.
În schimb, Tricolorul LMV Ploieşti ocupă locul secund în clasament, având un avantaj de 19 puncte faţă de SCM U Craiova, fiind, totodată, la un singur punct în urma primei clasate, Steaua Bucureşti. În meciurile directe din acest sezon cu gruparea olteană, Tricolorul LMV Ploieşti nu a pierdut niciun punct, impunându-se, în faza preliminară, cu scorul de 3:1 (25:23, 25:15, 23:25, 25:22), pe teren propriu, respectiv cu scorul de 3:0 (26:24, 25:23, 25:17), în deplasare.
Înainte de confruntarea de astăzi, antrenorul principal Sergiu Stancu a declarat: „Victoria din Sala Regimentului de Gardă a fost una însemnată, dar în urma unui meci la fel de important ca oricare altul în această fază a competiției. Sunt foarte bucuros că nu avem accidentări și echipa se exprimă la un nivel care mulțumește. Aș vrea să punctez faptul că echipa din Craiova este vicecampioana sezonului trecut, care joacă foarte bine în ultima perioadă. Sunt convins că meciul o să fie unul foarte intens. Aș vrea să le transmit suporterilor noștri, pe această cale, să vină în număr cât mai mare la sală! Echipa are mare nevoie de ei. Noi jucăm pentru ei și cred că s-a văzut cât de mult contează o tribună plină de suporteri îmbrăcați în galben. Împreună putem fi foarte puternici!”.
La meciul din această seară din Sala „Olimpia” au fost delegaţi arbitrii bucureşteni Mihai Coman şi Cosmin Tudorache, în vreme ce observator din partea federaţiei a fost desemnat Constantin Ispas, tot din Bucureşti.
În cadrul etapei, în grupa locurilor 1-6, astăzi mai este programată partida Volei Municipal Zalău – CSM Bucureşti, de la ora 16:30, televizată pe postul Digisport 4.
În grupa valorică a locurilor 7-12, toate cele trei meciuri sunt programate astăzi, astfel: Universitatea Cluj – CSŞ 2 CNE Baia Mare (ora 12:00), Ştiinţa Explorări Baia Mare – CSU Universitatea de Vest Timişoara (ora 18:00), CS Unirea Dej – CS Dinamo Bucureşti (ora 18:00).
De menţionat că CSŞ 2 CNE Baia Mare şi Universitatea Cluj au disputat, deja, meciul retur dintre ele, miercuri seară, clujenii impunându-se cu scorul de 3:0 (26:24, 27:25, 25:22).

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*