Revine isteria răpirii copiilor pentru recoltarea organelor. O dubă albă, suspectată de localnici

Isteria răpirii copiilor pentru recoltarea organelor a reapărut în Bacău, unde reprezentanţii unei asociaţii umanitare au fost suspectaţi de localnici că ar fura copii cu o dubă albă.

Isteria răpirii copiilor pentru recoltarea organelor a apărut și în județul Bacău, unde reprezentanții unei asociații umanitare au fost aproape să fie bătuți de localnici. Voluntarii aveau o dubă albă despre care oamenii din Moinești spuneau că este folosită pentru recoltare organelor. Povestea, desprinsă din legenda urbană ”ambulanța neagră” a determinat Poliția să-i ia la secție pe voluntari pentru verificări. Concluzia a fost, fără dubiu, că membrii asociației nu desfășoară activități ilegale.

Voluntarii asociației care se ocupă cu strângerea de fonduri erau pe punctul de a fi agresați de oamenii furioși, chiar în apropierea sediului poliției.

“Soțul meu m-a sunat și mi-a zis că au fost opriți de către polițiștii din Moinești și duși la secție pentru verificări. De acolo m-a sunat și vorbeam cu el când deodată am auzit o femeie care țipa la el și îl făcea infractor. L-am întrebat ce s-a întâmplat, și mi-a spus că sunt câteva persoane care amenință că îi ciomagesc pe el și voluntari. Mașina e a noastră personală și soțul meu e șofer la o asociație umanitară. Nu știm de la cine a pornit prostia asta imensă. Dar nu vrem să fim luați la bătaie”, ne-a declarat Alexandra Gherasim.

(…) “Am fost la poliție unde ne-au luat datele și amprentele din cauza unei glume făcute de niște copii inculți”, a declarat el pentru Deșteptarea. “Noi rămânem cu pata asta. Oriunde vom merge, toată lumea se va holba la noi și la mașină ca la niște criminali în libertate”, a mai spus Alexandra Gherasim.

Legenda ambulanței care răpește copii pentru a le fura organele apare periodic în mediul urban. O varianta a circulat și înainte de 1989 – atunci era vorba despre sectanți care golesc oamenii de sânge.

Acum câțiva ani s-a produs panică în Bacău, în rândul elevilor de liceu, când s-a răspândit zvonul că o ambulanță neagră răpește elevii și le fură rinichii. La fel s-a întâmplat și în București, Ploiești, Târgu Mureș, Zalău, Sibiu, Baia Mare, Slatina, Gura Humorului și alte orașe din țară, citeste mai mult pe romaniatv.net

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*