„Revoluţia fiscală” a scos, ieri, sute de prahoveni în stradă

Nicoleta Dumitrescu

Nici ploaia şi nici frigul nu i-au dat, ieri, înapoi pe membrii Blocului Naţional Sindical – Filiala Prahova să organizeze un marş de protest. Aşa cum fusese programat, aproape 800 de persoane şi-au dat întâlnire în faţa Gării Ploieşti Sud, la ora 16,00, pentru a protesta împotriva „revoluţiei fiscale” declanşate prin adoptarea, miercuri, de către Guvern, a unei controversate ordonanţe. Sindicaliştii – cei mai mulţi din mediul privat – au mărşăluit paşnic, însoţiţi de forţele de ordine, până în centrul Ploieştiului, respectiv în faţa Palatului Administrativ, unde au rămas până la ora 17,30 – termenul limită până la care fusese autorizat protestul. Ca să arate că acţiunile demarate încă de la începutul săptămânii – şi care vor continua, de altfel – sunt cât se poate de serioase, însuşi liderul de la nivel naţional al BNS, Dumitru Costin, a fost prezent, aseară, la Ploieşti.

protest2Ieri, începând cu ora 16,00, trotuarul de pe partea dreaptă, dinspre sud spre centru, al Bulevardului Castanilor, a aparţinut, timp de mai bine de o jumătate de oră, sindicaliştilor de la BNS – Filiala Prahova. Aşa cum fusese anunţat, principala nemulţumire a protestatarilor – care purtau, la rever sau legate de umbrelele sub care se adăposteau de ploaie, însemne tricolore, este cea legată de trecerea contribuţiilor sociale din sarcina angajatorilor în cea a angajaţilor. Nemulţumire exprimată în repetatele scandări care le-au însoţit înaintarea, în sunetul vuvuzelelor şi al fluierelor ce fuseseră împărţite, din sacoşe, la locul de adunare, auzindu-se corul celor care strigau „Huo!”, dar şi „Cine nu se trezeşte astăzi, degeaba se va plânge mâine !”.
De altfel, indiferent pe care dintre protestatari îl întrebai de ce se află, pe o aşa vreme, în stradă, răspunsul era acelaşi, respectiv cel al temerii privind scăderea salariilor, în special pentru angajaţii din mediul privat, indiferent de domeniul de activitate. Această îngrijorare faţă de diminuarea salariilor a fost argumentată şi de liderul Filialei Prahova a BNS, Ion Anton, care ne-a spus că, potrivit unor calcule, impactul la nivel naţional al transferului de contribuţii va fi acela că, în următorii patru ani, vor dispărea 1.400 de întreprinderi mari şi aproximativ 400.000 de PFA-uri, precum şi întreprinderi mici şi mijlocii. La rândul său, Dumitru Costin (în foto – mijloc) a precizat că singura modalitate de combatere a aplicării acestei ordonanţe este aceea ca BNS să se adreseze Avocatului Poporului, singurul îndreptăţit, la rândul său, să sesizeze Curtea
Constituţională. Întrebat câţi români ar fi afectaţi de transferul contribuţiilor sociale de la angajatori la angajaţi, acesta a precizat că este vorba despre cei din mediul privat şi din administraţie, primii fiind însă cei mai loviţi, ceea ce reprezintă aproximativ 3 milioane de persoane, având în vedere că nimeni nu îi poate obliga pe angajatori să pună în aplicare toate prevederile ordonanţei care a scos deja lumea în stradă. Pe de altă parte, aplicarea noilor modificări ale Codului Fiscal declanşează noi discuţii şi negocieri asupra Contractului colectiv de muncă. În privinţa unei eventuale declanşări a grevei generale, Dumitru Costin a menţionat că, deocamdată, sunt parcurşi paşii incluşi în calendarul de proteste stabilit, în speranţa că, poate, guvernanţii vor înţelege impactul negativ pe care îl au asupra angajaţilor măsurile recent adoptate.

protest3Şi anunţata majorare a salariului minim e contestată

Între motivele pentru care sindicaliştii sunt hotărâţi să nu înceteze protestele, se regăseşte şi anunţata majorare a salariului minim la 1.900 de lei, care pretinde că instituie o adevărată „revoluţie fiscală”. “Noi suntem pentru creșterea salariului minim de la 1.450 de lei la 1.550 de lei. Menționăm totodată că ne-am exprimat dintotdeauna dezacordul pentru măsura de transfer al contribuțiilor încă de la prezentarea acesteia în 2016, drept dovadă stând prevederile strategiei pentru perioada 2016 – 2020, document aprobat de Congresul BNS din noiembrie 2016 și disponibil în format electronic pe site-ul confederației. Îndemnăm organizațiile sindicale membre ale BNS să se alăture acțiunilor de protest care militează pentru stoparea transferului contribuțiilor sociale de la angajator la angajat”, au menţionat sindicaliştii într-un comunicat transmis imediat după aprobarea ordonanţei.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*