Ritm infernal pentru UTA, joacă acasă cu Sibiul la nici 72 de ore de la meciul din „Groapă”!

În mare măsură, soarta titlului dar și a echipelor ce vor retrograda va depinde și de capacitatea de recuperare a fotbaliștilor din Liga 1. Fazele play-pff și play-out se vor disputa pe repede înainte, iar UTA tocmai a aflat că după meciul de marți seara (21,30), din „fieful” celor de la Dinamo, va juca din nou pe puncte vineri, 23 aprilie, acasă, cu FC Hermannstadt.

Este clar că arădenii vor reveni de abia miercuri de la București, iar peste alte două zile întâlnesc formația din Sibiu cu care a înregistrat același scor în dubla manșă a sezonului regular: 1-1. Confruntarea va avea loc așadar, vineri, începând cu ora 17,30, aceeași la care începe și disputa cu cu FC Viitorul de peste două zile, din cadrul primei etape a play-outului Ligii I.

Programul complet al etapei a treia din play-offul și play-otul Ligii I:

Vineri, 23 aprilie

Ora 17.30 UTA Arad – FC Hermannstadt

Ora 20.30 Gaz Metan Mediaș – Dinamo

Sâmbătă, 24 aprilie

Ora 17.30 Astra Giurgiu – FC Argeș

Ora 20.30 CFR Cluj – Universitatea Craiova

Duminică, 25 aprilie

Ora 15.00 Chindia Târgoviște – Politehnica Iași

Ora 19.15 FC Botoșani – Academica Clinceni

Ora 21.30 FCSB – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Luni, 26 aprilie

Ora 20.30 FC Voluntari – Viitorul Constanța

0
0

Articolul Ritm infernal pentru UTA, joacă acasă cu Sibiul la nici 72 de ore de la meciul din „Groapă”! apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*