Robert Lupu: „Doar cu o mentalitate sănătoasă putem ajunge la un Campionat Mondial”

Pentru naționala de futsal a României, meciurile-test împotriva Italiei de la Piatra-Neamț vor rămâne puncte de reper. „Și aceasta în ciuda faptului că am pierdut”, ține să precizeze Robert Lupu, selecționerul primei noastre reprezentative.

După „dubla” cu Spania, multipla campioană a Europei și una dintre cele mai tari naționale din futsalul mondial, din octombrie, de la Odorheiu Secuiesc, România a dat piept cu alt nume mare, Italia.

Tricolorii au pierdut, 0-2 și 2-4, dar au luptat în multe momente de la egal la egal cu puternicul lor adversar. Robert Lupu crede că astfel de partide reprezintă adevărate examene de maturitate.

„Asta, paradoxal, m-a mulțumit”

– Domnule Robert Lupu, cu ce rămânem după această dublă contra Italiei?
– Le-am spus mereu jucătorilor că astfel de meciuri îți arată unde ești cu adevărat, la ce nivel a ajuns jocul tău, îți verifică la sânge mentalitatea, filozofia. Meciuri precum cele împotriva Spaniei și Italiei sunt adevărate examene de bacalaureat. Vreau să vă spun că la finalul fiecărui meci, și cel pierdut cu 0-2, dar mai ales după cel pierdut cu 2-4, am văzut jucători triști, jucători care regretau că nu au putut face mai mult pentru a câștiga și asta în condițiile unui adversar de soi, așa cum e Italia. Asta, paradoxal, m-a mulțumit. Înseamnă că am reușit să schimbăm mentalitatea, că nu ne mai mulțumim doar că am jucat împotriva unui asemenea adversar. Altădată băieții ar fi fost mulțumiți că au dat o replică grozavă Italiei. Acum i-am văzut triști că nu au obținut un rezultat pozitiv, deși l-ar fi meritat. Doar cu o mentalitate sănătoasă putem ajunge la un Campionat Mondial.

– Unde sunt doar șase bilete disponibile pentru Europa!
– Așa este, dar va trebui să luptăm pentru dreptul nostru, pentru șansa noastră. Vreau să plecăm la drum hotărâți că se poate obține calificarea. Nu vreau să ne prezentăm la startul calificărilor cu un moral de oameni învinși deja. Dacă vom crede în ceea ce ne propunem, atunci vom reuși.

„Am pus probleme adeversarului”

– Puteam obține un rezultat bun împortiva Italiei?
– Cu siguranță. Nu cred că Italia ne-a surprins cu ceva. Au, e adevărat, jucători ce pot face diferența, jucători de mare calitate. M-au surprins plăcut, iar acest amănunt mi-a dat, să zic așa, aripi, reacțiile celor din jurul fenomenului vizavi de dubla cu Italia. Oamenii au lăudat jocul nostru, realizările băieților. Au fost însă detalii care au făcut diferența în final, detalii pe care ar trebui să le eliminăm cu timpul.

– Ce v-a mulțumit în această dublă contra Italiei?
– În primul rând atitudinea băieților din al doilea meci, când am arătat calitate. Am făcut presing, am avut posesie, am verticalizat, am pus probleme adversarului.

„Avem un grup unit”

– Minusuri?
– Au fost și minusuri. Cel mai important a fost acela că nu am știut să reacționăm așa cum trebuie la momentul acelei lovituri de la 10 metri… Nu am știut să gestionăm acel moment de indisciplină. Acolo s-a jucat meciul. Trebuie să rezolvăm acest aspect. Și eu am greșit, am avut și eu ieșiri, nu mai departe de Campionatul European de anul trecut, îmi cer scuze încă o dată pentru asta, dar ar trebui să înțelegem că o astfel de atitudine nu ne ajută. Trebuie să construim o echipă disciplinată, care să exploateze astfel de momente, să lase greșelile de arbitraj atunci când acestea există.

– Ați folosit în cele două partide aproape toți jucătorii convocați.
– Doi oameni nu au jucat împotriva Italiei din tot lotul. E greu să îi folosești pe toți. Simpla prezență în sânul echipei naționale e un câștig. În primul rând de experiență, în condițiile în care ai veterani precum Vlad Iancu, Mimi Stoica ori Alpar Csoma, de la care ai ce învăța, chiar și atunci când aceștia nu evoluează, dar au o atitudine pozitivă în vestiar și pe bancă. Cred că avem un lot bun, o echipă, un grup unit.

„Trebuie să venim în ajutorul juniorilor”

– Cât de mult a contat faptul că am jucat împotriva Spaniei, în toamnă, acum împotriva Italiei?
– Enorm, spun eu, mai ales la capitolul imagine. Cel mai bun exemplu e acela că am fost contactați de Federația Japoneză! Japonezii vor să își măsoare forțele cu noi. Lumea futsalului nu a rămas insesibilă la succesul contra Spaniei, la evoluțiile bune din meciurile împotriva Italiei. Vrem să profităm de acest curent favorabil și să întâlnim în continuare adversari tari, pe care să îi și învingem. Nu vreau să jucăm și să pierdem, ne-am mulțumi cu prea puțin.

– Cand va fi următoarea acțiune a echipei naționale?
– Cel mai probabil în aprilie.

– Sunteți în aceste zile la Odorheiu Secuiesc, unde supervizați naționala U19? Are futsalul românesc viitor?
– Trebuie să luptăm pentru a avea viitor. Am venit la Odorhei să fiu alături de naționala lui Endre Kacso. În același timp sunt aici pentru a vedea jucători tineri. Chiar lucrez cu Endre Kacso la un proiect pentru promovarea juniorilor. După modelul jucătorului sub 21 de ani din Liga I la fotbal. În lotul pentru cele două meciuri cu Italia de la Piatra-Neamț, cel mai tânăr jucător de câmp din naționala României a avut 29 de ani! Nu îl pun la socoteală pe Felipe Oliveira, care are 26 de ani, dar e naturalizat. Trebuie să facem ceva, trebuie să găsim soluții, să venim în ajutorul juniorilor, dacă vrem să avem viitor în futsal.

Articol de Adi Dobre

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*