Rocadă, Alba Iulia în Seria a V-a, ”satelitul” Sibiului în cea vestică. CSM Lugoj începe la Lipova, Reșița stă. Programul turului în Seria a IV-a

Când e vorba despre campionatul Ligii 3, surprizele se pot ivi de pe-o zi pe alta, ceea ce a fost cazul și la mijlocul acestei săptămâni, ieri stabilindu-se componența celor 5 serii ale viitoarei ediții, dintre care 3 grupe cu câte 15 cluburi și două cu 16 la start, iar în această după-amiază, cu ocazia tragerii la sorți a programului turului, fiind reconfigurată în urma retragerii de ultim moment a două formații, din Jucu și Zalău.

Astfel, în loc de 77 de echipe în ansamblul eșalonului terț, la start au mai rămas numai 75, repartizate în mod egal în 5 serii a câte 15 grupări, ceea ce înseamnă că întrecerea zonei vestice a rămas în aceeași componență numerică, desemnată ieri, dar cu o modificare prin rocadă, echipa a doua a nou-promovatei sibiene în Liga 2 AFC Hermannstadt fiind inclusă în același campionat cu formațiile din județul Timiș iar AFC Unirea 1924 Alba Iulia trecând alături de celelalte trupe din Alba în concursul ardelean al Seriei a V-a.

Reconfigurarea componenței seriilor s-a efectuat prin decizia Comitetului de Urgență al FRF înaintea tragerii la sorți a programului turului în cele 5 serii, care aduce în cazul celei vestice un debut de campionat cu duelul direct timișean ACS Ghiroda – CS Nuova Mama Mia, dar și deplasarea lugojenilor la nou-promovații arădeni din Lipova respectiv cea a Centrului Național de Pregătire Timișoara la echipa a doua a prim-divizionarei CS U Craiova, în vreme ce CS Millenium Giarmata va primi vizita arădenilor de la CS Gloria Lunca Teuz Cermei.

Vicecampioana ediției trecute a seriei vestice, CSM Școlar Reșița, va începe campionatul abia în etapa a II-a, în deplasare la CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic, rundă în care CSM Lugoj va primi vizita craiovenilor pe când CS Millenium va juca la Sibiu, Timișul având parte totodată de disputa directă Centrul Național de Pregătire – ACS Ghiroda. Iar nou-promovații din Ghiroda vor apărea și în etapa a treia tot contra unei formații timișene, acasă cu CSM Lugoj.

Iată însă programul complet al turului în Seria a IV-a, conform FRF, cu mențiunea că runda inaugurală propune un derby la Deva, CNS Cetate – CS Național Sebiș:

http://frf.ro/uploads/file/LIGA%203_SERIA%20IV.pdf

Prezentarea programului etapelor va fi efectuată în timp util și pe coloana dreaptă a secțiunii Fotbal, cea a datelor tehnice și clasamentelor.

 

The post Rocadă, Alba Iulia în Seria a V-a, ”satelitul” Sibiului în cea vestică. CSM Lugoj începe la Lipova, Reșița stă. Programul turului în Seria a IV-a appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*