România a atras în acest an 3,3 miliarde de euro bani europeni din programele speciale pentru agricultură

România a atras în acest an 3,3 miliarde de euro bani europeni din programele speciale pentru agricultură, a declarat, ieri, ministrul de resort, Petre Daea, la deschiderea Târgului internațional de produse și echipamente din domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii și zootehniei – Indagra 2017, potrivit Agerpres.
„Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) constituie un mecanism extrem de important pentru mediul rural, pentru investitori, pentru menținerea tinerilor la sate și crearea locurilor de muncă. Dintre cele 39 de măsuri ale PNDR au fost lansate deja 36, urmând ca celelalte 3 să fie lansate în primul trimestru din 2018. Urmare acestei activități intense, prin îmbunătățirea procedurilor și metodelor de lucru, s-a reușit în acest an accesarea unei sume de 1,56 miliarde de euro, față de 501 milioane de euro anul trecut, rezultând astfel 3,313 miliarde de euro bani europeni din programele speciale pentru agricultură pentru care s-au depus documentații”, a spus Daea.
Ministrul Agriculturii a subliniat că România nu are o situație confortabilă în ceea ce privește balanța comercială cu produse agroalimentare și s-a arătat nemulțumit că „importăm mult și uneori de calitate îndoielnică”, iar exporturile sunt constituite în mare parte din produse neprelucrate.
„De aceea ne-am propus programe de susținere a produselor deficitare. S-a implementat, astfel, programul de tomate și rezultatele se văd și se simt”, a mai spus ministrul citat.
Acesta a precizat că, deși sunt rezultate vizibile, în agricultura României mai sunt încă multe de făcut, „cu un grad ridicat de așteptare”. „Socotim că noi, toți care desfășurăm activitatea în agricultură și industrie alimentară, de la Guvern până la ultimul funcționar, și împreună cu fermierii din agricultura țării, indiferent de sector, trebuie să continuăm programele începute și să ne pregătim țara pentru importanta etapă a președinției României din 2019 (Președinția Consiliului UE, n.r.) și stabilirea unor obiective clare pentru România în cadrul Politicii Agricole Comune”, a subliniat Petre Daea.
Totodată, ministrul a transmis fermierilor că, în prezent, 78% din avansul pe suprafață, respectiv 722 milioane de euro, a intrat în conturile fermierilor.
„După 15 noiembrie, începem și plățile la zootehnie, urmând să dăm și plata distributivă”, a precizat ministrul Agriculturii.
Președintele României, Klaus Iohannis, și ministrul Agriculturii, Petre Daea, ieri au participat la deschiderea oficială a Târgului internațional de produse și echipamente din domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii și zootehniei — Indagra 2017.
Evenimentul este organizat de către Romexpo în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, și se desfășoară până pe 29 octombrie 2017 la Centrul Expozițional Romexpo.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*