România a avut un început de vis cu Croaţia, dar a pierdut al doilea meci de la EuroBasket. Rezultatele zilei de sâmbătă

Echipa naţională de baschet masculin a României a pierdut şi al doilea meci disputat la Campionatul European de la Cluj, 58-74 (12-20, 17-22, 13-15, 16-17) cu Croaţia.

„Tricolorii” au avut un început de vis, marcând 10 puncte consecutive, însă valoarea superioară a adversarilor a făcut, în cele din urmă, diferenţa.

Naţionala a început perfect meciul din Sala Polivalentă, tabela arătând 10-0 după primele patru minute de joc. Un time-out cerut imediat de către tehnicianul croat a întors definitiv meciul, românii mai înscriind doar două puncte până la finalul sfertului. Morişca de la trei puncte a croaţilor, care au avut, la un moment dat, şapte din nouă reuşite din spatele semicercului, i-au dus pe aceştia la peste 10 puncte în faţa românilor, „tricolorii” lui Marcel Ţenter revenindu-şi abia pe finalul sfertului secund.

După 42-29 la pauza mare, „albaştrii” au început mai tare decât adversarii lor ultimele 20 de minute, reuşind să se apropie la nouă puncte pe tabelă. O „triplă” a croaţilor le-a tăiat imediat avântul românilor însă, naţionala lui Aleksandar Petrovic revenind apoi la controlul partidei. După 57-42 înaintea ultimelor 10 minute, echipa lui Ţenter a mai avut perioade în care a ridicat publicul în picioare pe durata ultimului sfert, strângând diferenţa la 10 puncte, însă croaţii i-au „potolit” imediat cu coşuri consecutive de la trei puncte.

Meciul s-a încheiat cu 74-58, superstartul Bogdanovic, cu 21 de puncte, fiind cel mai bun marcator al partidei, următorul joc pentru România fiind luni seara, cu actuala campioană europeană, Spania.

În celelalte meciuri ale grupei C disputate sâmbătă, Spania a învins Cehia, 93-56, în timp ce Muntenegru a trecut de Ungaria cu 72-48.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*