Romania a incheiat pe locul 23 in clasamentul pe medalii, la Universiada de la Taipei

Tara noastra a ocupat locul 23 in clasamentul final pe medalii din cadrul celei de-a 29-a editii a Universiadei de vara de la Taipei (Taiwan), cu trei medalii de aur, doua de argint si sase de bronz.

Doua medalii de aur au fost cucerite de gimnasta Larisa Iordache, la individual compus si la sol, o alta medalie de aur a fost adjudecata de atleta Alina Rotaru, la saritura in lungime, argintul a fost obtinut de atletii Nicolae Alexandru Soare, in proba de 10.000 m, si Alin Firfirica, la aruncarea discului, iar medaliile de bronz au fost castigate de gimnastii Larisa Iordache (barna), Andrei Muntean (sarituri), atletii Andrei Gag (aruncarea greutatii) si Bianca Razor (400 m), stafeta feminina de 4×400 m (Sanda Belgyan, Camelia Florina Gal, Anamaria Nesteriuc si Bianca Razor) si Bernadette Szocs (tenis de masa, simplu).

Japonia a ocupat primul loc in ierarhia pe natiuni, cu 37-27-37, urmata de Coreea de Sud, 30-22-30, Taiwan, 26-34-30, Rusia, 25-31-38, SUA, 16-19-16, etc.

Romania a participat la editia a 29-a a Universiadei de vara cu o delegatie de 121 de persoane, dintre care 91 de sportivi. Sportivii romani au concurat la atletism, haltere, tenis de masa, volei masculin, inot, sarituri in apa, baschet masculin, polo pe apa masculin, gimnastica artistica, scrima si judo.

Romania s-a clasat pe locul 29 in clasamentul pe natiuni la Universiada de vara din 2015, de la Gwangju (Coreea de Sud), obtinand 1 medalie de aur, 3 de argint si 3 de bronz.

AGERPRES

The post Romania a incheiat pe locul 23 in clasamentul pe medalii, la Universiada de la Taipei appeared first on Sport Total FM.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*