România, îndemnată să-i urmărească penal eficient pe traficanţii de fiinţe umane şi să compenseze victimele

Grupul de experţi pentru lupta împotriva traficului de fiinţe umane (GRETA) al Consiliului Europei (CoE) a îndemnat România să se asigure că infracţiunile de trafic de fiinţe umane duc la pedepse eficiente şi disuasive şi că victimele traficului au acces la compensaţii, informează un comunicat al CoE trimis AGERPRES.
Într-un raport publicat ieri şi care evaluează accesul la justiţie şi la remedii eficiente pentru victimele traficului de fiinţe umane, GRETA notează că România a continuat să dezvolte cadrul legislativ relevant pentru acţiunea împotriva traficului de fiinţe umane. Codul Penal a fost amendat în 2020 pentru a creşte pedeapsa minimă pentru traficul de copii, iar autorităţile au adoptat o nouă strategie naţională împotriva traficului de fiinţe umane pentru perioada 2018-2022. Deşi salută faptul că ministrul justiţiei i-a cerut procurorului general să prioritizeze acţiunile împotriva traficului de fiinţe umane, GRETA notează că un număr semnificativ de sentinţe sunt cu suspendare, iar utilizarea recunoaşterii vinovăţiei pentru a obţine o condamnare diminuată sau alte înţelegeri similare le permit multor infractori să primească pedepse reduse. GRETA consideră că procedura de recunoaştere a vinovăţiei pentru reducerea pedepsei trebuie utilizată numai în mod excepţional în cazurile de trafic de fiinţe umane şi că instanţele trebuie să se asigure că infracţiunile comise duc la pedepse proporţionale şi disuasive. O altă chestiune care suscită o preocupare specială este că acele compensaţii acordate victimelor de instanţe sunt rareori plătite pentru că bunurile făptaşilor nu au fost identificate sau îngheţate într-un stadiu timpuriu. În timpul perioadei acoperite de raport (2016-2019), numai o victimă a traficului de fiinţe umane a primit compensaţie din partea statului. De asemenea, GRETA este preocupată de practica de a face publice pe site-urile judiciare numele şi adresele victimelor traficului de fiinţe umane şi îndeamnă autorităţile române să protejeze eficient victimele şi martorii traficului şi să prevină intimidarea lor în timpul investigaţiilor şi procedurilor judiciare. Deşi salută existenţa anchetatorilor de poliţie şi procurorilor specializaţi pe traficul de fiinţe umane, raportul notează că numărul lor ar trebui mărit. De asemenea, documentul subliniază necesitatea de a garanta dreptul la consiliere legală a victimelor prin asigurarea faptului că un avocat este numit imediat ce există motive rezonabile pentru a crede că o persoană este o astfel de victimă a traficului. România rămâne predominant o ţară de origine a victimelor traficului de fiinţe umane, notează raportul GRETA, iar Germania, Italia, Spania şi Regatul Unit au fost principalele ţări de destinaţie. Numărul victimelor identificate de autorităţile române a scăzut de-a lungul anilor. Un număr total de 2.613 victime au fost identificate în perioada acoperită de raport (2016-2019). Trei din patru victime au fost femei şi jumătate copii, exploatarea sexuală rămânând cel mai comun scop al traficului de fiinţe umane.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*