România mută… Chindia

Primele două reprezentative ale României vor juca la Ploiești, pe stadionul ”Ilie Oană”, două meciuri în decurs de câteva zile, mai întâi, pe 11 noiembrie, cu Belarus, la nivel de seniori, apoi, marți, 17 noiembrie, naționala Under 21 va întâlni Danemarca, la Ploiești, pe stadionul “Ilie Oană”.
Jocul cu Danemarca este meciul care poate asigura calificarea tricolorilor U21 la Euro 2021. Un succes în fața danezilor ar garanta prezența la Campionatul European de anul viitor. Partida va începe la ora 20:30 și va fi transmisă în direct de PRO TV și Radio România Actualități.
Cele nouă câștigătoare ale grupelor, precum și cele mai bune cinci locuri doi se vor alătura gazdelor Ungaria și Slovenia la EURO. Meciurile din cele patru grupe ale competiției se vor desfășura între 24 și 31 martie 2021.
Echipele calificate mai departe din grupe, primele două clasate, vor lupta pentru titlul european în fazele eliminatorii programate în aceleași două țări, Ungaria și Slovenia, în perioada 31 mai – 6 iunie 2021.
Inițial, sistemul de calificare includea un play-off între 8 formații clasate pe locul secund în preliminarii, cu cele 9 câștigătoare ale grupelor și cel mai bun loc doi calificate direct la turneul final.
Selecționerul Adrian Mutu a trimis faxurile de principiu pentru nouă jucători care evoluează în afara României.
Lista convocărilor preliminare cuprinde următorii jucători: Alexandru Dobre (Dijon/Franța), Vlad Dragomir (Perugia/Italia), Radu Drăgușin (Juventus/Italia), Denis Drăguș (Crotone/Italia), Marius Marin (Pisa/Italia), Andrei Rațiu (Ado Den Haag/Țările de jos)
Louis Munteanu (Fiorentina/Italia), Adrian Petre (Cosenza/Italia), Alexandru Pașcanu (Ponferradina/Spania).
Meciurile primei reprezentative la Ploiești vor ”muta” jocurile Chindiei de pe ”Ilie Oană”, prima partidă a dâmbovițenilor, cu FCSB, fiind mutată, săptămâna viitoare, la Giurgiu. Nici Petrolul – Aerostar, din etapa a 12-a, nu se va disputa pe 14 noiembrie, când este programată runda de eșalon secund, ci, cel mai probabil, pe 18 noiembrie.

Clasamentul Grupei 8

Danemarca 9 8 1 0 20-8 25
ROMÂNIA 9 6 1 2 21-6 19
Ucraina 8 3 1 4 10-10 10
Finlanda 9 3 1 5 13-15 10
Irlanda de Nord 9 2 3 4 7-10 9
Malta 8 0 1 7 3-25 1

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*