România U17 pierde în preliminarii și cu Italia: 0-3 (0-2)

Ceea ce începe prost, continuă și mai prost, poate fi concluzia înghițită în sec la matineul de astăzi din Antalya de juniorii ”B” ai României, completând o săptămână de coșmar la revenirea acestei categorii de vârstă juvenilă a ”tricolorilor” FRF pe palierul fazei secunde de calificare la Euro U17. După 5-1 miercuri pentru austrieci, golul de onoare al celor din Carpați fiind de fapt un autogol în prelungiri al roșu-albilor din țara alpină, și 3-0 (2-0) astăzi pentru Italia, care s-a instalat astfel cu punctaj maxim și fără gol primit în fruntea ierarhiei patrulaterului din Turcia, unde marți este programat duelul care pe care al vecinelor: peninsularii cu Austria.

Nu există momentan în ansamblul celor 8 grupe ale Turului de Elită, ultimul preliminar de calificare înaintea turneului final, o selecționată cu un bilanț mai șifonat decât cea a României, două înfrângeri și golaveraj 1-8, eventual cea a Irlandei de Nord, semn că juniorii ”tricolori” nu sunt în general de fapt obișnuiți cu nivelul acestei a doua faze premergătoare finalelor continentale, ci mult mai degrabă cu primul tur al calificărilor.

Selecționata ”tricoloră” de juniori B a pierdut așadar și cel de-al doilea meci al turneului patrulater din faza Turului de Elită al Campionatului European de fotbal sub 17 ani, premergătoare turneului final continental programat în perioada 3-19 mai în Republica Irlanda. Românii selecționați de Daniel Mogoșanu au pierdut la Manavgat și cu 0-3 (0-2) în fața Italiei, urmând a mai juca și marți contra gazdei Turcia, depășită cu 2-0 miercuri de peninsulari iar astăzi implicată în duelul cu Austria, remizat alb, ceea ce a transformat naționala ”tricoloră” în ”lanternă roșie” a Grupei 1, fără absolut nici o șansă de calificare, chit că mai are o apariție în program. România U17 mai poate spera cel mult la locul 3 în Antalya, însă strict în cazul unui succes în dauna amfitrionilor.

Astăzi, juniorii îndrumați de Carmine Nunziata s-au detașat încă din prima repriză prin deschiderea de scor a unșpearului Nicolo Cudrig, 1-0 în minutul 37, și a colegului de linie decar Sebastiano Esposito, peste numai 4 minute. Iar mijlocașul stânga Franco Tongya a stabilit scorul final la mijlocul părții secunde, 3-0 în minutul 67.

România U17 și-a retezat astfel în totalitate șansele de a obține calificarea la turneul final insular, în condițiile în care doar câștigătoarele celor 8 serii din Turul de Elită și cele mai bune 7 ocupante ale locurilor secunde vor obține biletele pentru Insula de Smarald. 

”Tricolorii”, în poartă cu Răzvan Sava, lansat de fotbalul timișorean, și cu două noutăți ca titulari față de reprezentația din urmă cu 3 zile, și anume Grosu și Borcea, au cedat în alcătuirea 1. Sava – 2. Grosu, 3. Drăgușin – cpt., 6. Vita, 7. Ștefanovici (minutul 89, 14. Florică) – 5. Crivac, 8. Grameni (89, 13. Szondi) – 7. Stoica, 17. Borcea (85; 18. Corbeanu), 11. Pitu (85; 16. Baiaram) – 9. Munteanu (57; 19. Suciu), rezerve neutilizate fiind 12. Tătaru – 10. Bani, 15. Pascu și 20. Chilili.

Daniel Mogoșanu i-a convocat în preliminariile continentale din Turcia pe portarii Răzvan Sava (Juventus Torino/Italia), Alexandru Tătaru (ACS Centrul de Performanță Rapid) și Raul Opric (AFC UTA Arad), fundașii Radu Drăgușin (Juventus Torino/Italia), Daniel Vita (Academia Puskas/Ungaria), Luca Florică (Amiens SC/Franța), Darius Grosu (FC Viitorul), Mădălin Pascu (Sportul Chiscani), Alexandru Chilili (FC Voluntari) și Ștefan Stefanovici (Sporting Juniorul Vaslui), mijlocașii Alexandru Crivac (FC Viitorul),  Botond Szondi (AFK Csikszereda Miercurea Ciuc), Constantin Grameni (FC Viitorul), Ahmed Bani (FC Dinamo București), Theodor Corbeanu (Wolverhampton/Anglia), Ianis Stoica (Dunărea Călărași), Alexi Pitu (FC Viitorul), Ioan Borcea (FC Dinamo București) și Ștefan Baiaram (U Craiova 1948 CS), respectiv atacanții Louis Munteanu (FC Viitorul) și Toni Suciu (Academia Puskas/Ungaria).

Italia: 12. Molla – 2. Lamanna, 16. Moretti, 6. Pirola, 16. Ruggeri (minutul 60, Udogie) – 14. Brentan (77, Trimboli), 4. Panada – cpt (77, Squizzato), 19. Tongya – 11. Cudrig, 10. Esposito (86, Arlotti), 9. Colombo (60, Bonfanti). Rezerve neutilizate: 1. Gasparini – 5. Riccio, 15. Dalle Mura, 20. Giovane.

The post România U17 pierde în preliminarii și cu Italia: 0-3 (0-2) appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*