‘România va STĂPÂNI LUMEA!’. Profeția străinilor e uluitoare. Cine e tânărul ales să conducă

Profetul indian Gupta Swami a fost în România într-o scurtă vizită și s-a arătat profund impresionat de mănăstirile din Bucovina. În plus, a anunțat că, pe viitor, din aceste locuri va ridica un om care va opri decăderea României și va transforma țara într-una dintre cele mai puternice state de pe glob.

Indianul luminat și profeția teribilă

Gupta Swami, doctor în istoria religiilor, este cunoscut în întreaga lume ca prezicător și ne-a vizitat țara în anul 2004. Deși în România numele său nu spune multe, el este extrem de cunoscut pe întregul glob datorită profețiilor sale. În decursul anilor, indianul Gupta Swami a prezis prăbușirea Uniunii Sovietice, atentatul terorist din Indonezia, căderea navetei Columbia, precum și execuția cuplului Ceaușescu.

Oferta de nerefuzat: Hotel Barátság Hajdúszoboszló

În plus, există o legendă conform căreia în anul 1983, după ce a prezis sfârșitul dictatorilor români, acesta ar fi fost obligat să părăsească teritoriul țării noastre, aflându-se în vizită. A revenit în România 20 de ani mai târziu, și a ales ca destinație Bucovina. În timp ce se afla acolo, Gupta Swami a făcut mai multe previziuni interesante.

ATP Motors ofera clientilor o gama variata de produse si servicii de calitate

Alesul mileniului e un tânăr din Bucovina

„Ceea ce mi-a purtat de curând paşii spre binecuvântatul pământ al Bucovinei este mai ales faptul că, într-un viitor nu prea îndepărtat, de aici va porni la întâlnirea cu destinul său cea mai puternică personalitate politică pe care s-ar părea că în curând o va cunoaşte mileniul care a început. Am venit astfel să mă familiarizez şi eu cu aceste sfinte locuri, de unde va porni să acţioneze cel despre care am putea spune că va fi Mântuitorul omenirii viitoare”, a spus profetul indian în urmă cu ceva timp.

Indianul a mai spus că România va avea un rol vital în soarta lumii, totul culminând cu cel de-al III-lea și ultim război mondial. După ce se va termina acest război, India și țara noastră vor deveni unele dintre cele mai importante state la nivel mondial.

SURSA

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*