Românii care cumpără băutură la PET şi sticlă vor primi bani înapoi dacă returnează recipientul

Românii care cumpără băuturi la PET vor primi o sumă de bani înapoi dacă returnează recipientul în magazin, începând de anul viitor, a declarat, ieri ministrul Mediului, Costel Alexe, în cadrul unui eveniment de profil, citat de Agerpres. „România se află în faţa unei oportunităţi istorice. Sperăm ca până la finalul anului să avem Hotărârea de Guvern privind sistemul garanţie-depozit şi să nu mai regăsim la depozitele ecologice de deşeuri, care de fapt sunt adevărate gropi de gunoi, pe câmpuri, prin păduri sau pe plajă cantităţi imense de reciclabile, PET-uri şi sticlă”, a arătat Alexe. România este singura ţară care tratează aceste deşeuri ca pe nişte gunoaie, în timp ce peste tot în Europa acestea reprezintă adevărate resurse, a adăugat el. „Prin acest sistem garanţie-depozit-returnare, toţi cetăţenii României care vor merge la magazin, fie că şi-au luat băuturi răcoritoare sau alcoolice, vor primi înapoi o garanţie pe acel recipient, care trebuie introdus în economia circulară”, a precizat oficialul guvernamental. El a mai spus că în maximum patru săptămâni va fi pus în dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern care va legifera acest mecanism de garanţie-depozit. „Plasticul trebuie să dispară din comportamentul nostru de zi cu zi. Dacă marii retaileri au reuşit să folosească pungile biodegradabile astfel încât să nu mai poluăm mediul înconjurător atât de grav, aş face un apel către autorităţile publice locale şi către mediul de afaceri să înţeleagă că şi în micile pieţe şi magazine trebuie să trecem la biodegradabile”, a completat Alexe.
În România sunt aproximativ 6 milioane de tone de deşeuri, din care Bucureştiul produce aproximativ 1,1 milioane de tone. Din cantitatea totală, 50-55% sunt biodeşeuri. „Imaginaţi-vă ce ar însemna pentru România să deviem de la groapă aceste cantităţi”, a mai spus ministrul.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*