Românii cheltuiesc aproximativ 150 de lei/lună pentru alimentele cu care îşi trimit copiii la şcoală

Familiile din România cheltuiesc lunar aproximativ 150 de lei pentru alimentele cu care își trimit copiii la școală sau la grădiniță, în timp ce în alte țări europene investițiile lunare de pe acest segment sunt cu până la 5-6 ori mai mari, conform unui studiu realizat de o companie alimentară, potrivit Agerpres.
„În plus, în general, părinții români tind să acorde o atenție mai mare alimentației copiilor de până în 10 ani, însă aceștia au nevoie de o alimentație sănătoasă și supervizată îndeaproape în toate etapele lor de dezvoltare. Cu toate că există încă o diferență foarte mare între obiceiurile de consum din Marea Britanie sau din țările din vestul Europei și România atunci când vine vorba de grija pentru o alimentație sănătoasă și bugetele acordate în acest sens”, se arată în cercetarea Unicorn Naturals.
Conform rezultatelor, vânzările de produse naturale pentru copii înregistrează o ușoară creștere, de până la 20%, în lunile septembrie-octombrie, odată cu începerea școlii, cererea se menține constantă până în luna aprilie, iar ulterior, pe perioada verii, volumul vânzărilor de pe acest segment este mai mic.
În viziunea realizatorilor studiului, părinții ar trebui să evite să le cumpere copiilor snack-uri sau dulciuri procesate care conțin coloranți, conservanți, sulfiți, amelioratori sau amplificatori de gust, să aleagă alimente bogate în fibre și proteine care să le susțină creșterea și, de asemenea, să fie foarte atenți la cantitatea de zahăr pe care îl conține un produs și la calitatea acestuia.
În ceea ce privește costurile pe care părinții ar trebui să le investească lunar pentru un pachet gustos, sănătos și atractiv pentru cei mici, raportul Unicorn Naturals notează că acestea se ridică la aproximativ 200-250 de lei/lună, cu o medie de 10-12 lei/zi.
O altă problemă identificată de către realizatorii studiului este că piața de produse naturale pentru copii este, în România, concentrată pe segmentul de vârstă de 1-2 ani, fiind foarte sărăcăcioasă în ceea ce privește opțiunile de snack-uri sănătoase potrivite pentru școală.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*