Romulus Ciobanu, la masa prezentului şi a viitorului, pe „Ilie Oană”

Bogdan Chitic

La 10 ani distanță de la momentul în care punea umărul, din postura de jucător, la urcușul celor de la FC Ploiești în Liga a II-a, sub comanda, pe atunci, a lui Vivi Răchită, și avându-i printre coechipieri pe Cristi Vlad sau Costel Ilie, ultimii doi ancorați în actualul proiect de la FC Petrolul, Ciobanu Romică (40 ani) a urcat, oficial, în trenul ce speră să-i ducă pe „lupi” cu un pas mai aproape de prima divizie. Tehnicianul originar din Dâmbovița, care, ieri, la ora prânzului, a condus primul antrenament al găzarilor, a vorbit, în cadrul unei conferințe de presă, despre venirea pe „Ilie Oană”, despre episodul de lungă durată FCM Alexandria, versiunea 2014-2017, despre prezent, planuri de viitor și ambiții personale, toate acestea la aceeași masă cu Mădălin Mihailovici, CEO Veolia – partenerul investitor al formației ploieștene, Mircea Dridea, președintele de imagine, Cristi Vlad, președintele executiv, și Tavi Grigore, proaspătul vicepreședinte al clubului.
După ce a reușit promovarea, vara trecută, cu FCM Alexandria de la județ în Liga a III-a și a terminat turul actualei ediții la doar două puncte în spatele Petrolului, Ciobanu se află, acum, în fața celei mai importante provocări a carierei. Tânărul antrenor – în care reprezentatul Veolia, Mădălin Mihailovici, vede „un viitor cu Cosmin Contra sau Flavius Stoican”, datorită caracterului său bătăios, dar, în același timp, și a relației la obiect pe care o are cu jucătorii, la fiecare formație pe unde a profesat, vrea să ajute formația ploieșteană la îndeplinirea obiectivului imediat, și anume promovarea în Liga a II-a, pentru ca, din vara anului viitor, să ridice ștacheta și mai sus.
„Nu am nevoie de mimoze şi de bibelouri în vestiar”
Plecat neînvins de pe „Ilie Oană” cu FCM Alexandria, scor 1-1, în tur, Ciobanu cunoaște în linii mari lotul pe care se bazează Petrolul în acest moment, iar, ieri, a făcut cunoștință cu noii săi elevi, la prima ședință de antrenament.
„Vreau să imprim echipei un nou stil de joc, mai agresiv, cu un presing avansat în jumătatea adversă, care să ofere posibilitatea câștigării mingii mult mai repede. Am adoptat acest sistem, 3-4-3, și la Alexandria, în ultimele sezoane, atât la județ cât și în Liga a III-a, iar eu îl consider unul de succes având în vedere că, în ultimul an calendaristic, în campionat, am înregistrat 17 victorii și doar trei remize. Nu caut un model anume de antrenor, prefer să fiu propriul meu model. Nu sunt omul cărților, ci adeptul ideii că meseria se fură de la diferiți antrenori. În schimb, urmăresc jocuri, îmi place fotbalul ofensiv, îmi place să domin jocul și să nu-mi așez echipa în teren în funcție de adversar. Comparația cu Cosmin Contra mă onorează fără doar și poate, dar eu sunt Romulus Ciobanu și știu că, pentru moment, nu am un CV important, dar pe care sper să-l construiesc în timp, cu înțelegere și răbdare din partea tuturor celor implicați. Eu sunt genul de antrenor care nu are nevoie de mimoze sau de bibelouri în vestiar, ba dimpotrivă, are nevoie ca toți jucătorii să răspundă la comenzi și să aibă o formă fizică foarte bună la ora meciului”, a declarat noul antrenor al ploieștenilor.
Mâine, de la ora 15:00, FC Petrolul va susține primul joc test din mandatul lui Romică Ciobanu, pe arena proprie, împotriva echipei satelit a prim-divizionarei CSU Craiova, prilej cu care noul tehnician își va putea face o părere și mai pertinentă cu privire la potențialul actualului vestiar. Vor fi jucători din actualul lot care, foarte probabil, vor beneficia de ultima șansă pentru a-și „salva pielea”, dar și alți fotbaliști cărora staff-ul tehnic și administrativ le va căuta dubluri pe posturi sau, după caz, care vor trece în linia a doua, după aceste două ultime săptămâni de antrenament și meciuri amicale din acest an.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*