Ruga Lugojeană nu va mai avea loc pentru prima dată după 27 de ani

Frumoasa manifestare tradițională a Rugii Lugojene, reluată în 15 august 1993, va fi întreruptă în acest an, din cauza pandemiei, încă, în desfă­șu­rare. Nu, însă, și tradiția purtării steagului, care reprezintă vechile bresle ale meseriașilor lu­go­jeni.




Cum cere obiceiul, steagul cel nou, sfințit în 1999 de părintele Gheorghe Cris­tescu, va fi adus și pur­tat cu cinste în fruntea pro­ce­siu­nii care va înconjura în ziua de Sf. Maria Mare, Biserica Ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului”, la slujba hra­mu­lui a­ces­tui lăcaș de cult.

“Anul acesta este o situație mai specială, având în vedere că va trebui să respectăm anumite reguli, la Liturghia pe care o vom săvârși în 15 august, când este hramul bi­se­ricii noastre și după tra­diție ar fi tre­buit să aibă loc și Ruga Lu­go­jeană. Pentru că situația ac­tua­lă nu permite, va avea loc doar ser­viciul re­ligios, din prima parte a zile. Slujba, de dimineață, se va des­fă­șura în aer liber, în curtea bisericii, de lângă școala nr.3, unde va fi ridicat un altar de vară, pentru a permite pre­zența credincioșilor, cu res­pec­tarea măsu­rilor de pre­ven­ție cunoscute. La ora 9-9.15 va fi în­tâm­pinarea ie­rar­hului nostru, în persoa­na Mi­tropolitului Bana­tului, Î.P.S Ioan Selejan, urmea­ză apoi Liturghia și spre final încon­jurarea bisericii cu steagul breslelor”, a precizat preotul Cristian Cerbu.

Steagul meseriașilor lugojeni va fi purtat și în acest an de același membru de bază al Cor­po­rației Meșeriașilor din Lugoj, care are la activ cel puțin 10 astfel de prezențe.

“Ca de fiecare data la Sf. Maria Mare și în acest vom scoate în oraș steagul care ne reprezintă. Vom fi prezenți la slujba de la biserică cu steagul cel nou, pe care îl avem de mai bine de 20 de ani și îl vom purta în procesiunea de ocolire, cum este tradiția, obicei pe care l-am respectat chiar și în perioada co­munistă. Cel care va purta stea­gul este Alexandru Jilac, de 84 de ani, de profesie mecanic, care face aceste serviciu de cel puțin 10 ani. Din păcate, din cauza situației din prezent, nu vom mai putea organiza tradiționala masă a meseriașilor, cu ocazia Rugii Lugojene ”, a explicat Vasile Belin­țan, președintele Cor­po­rației Me­șe­­riașilor din Lugoj.

Ruga Lugo­jeană a mai trecut printr-un moment restrictiv, în 2007, când deschiderea jocului nu a mai fost făcută de protopo­pul Lugojul, Ioan Cerbu, cum cere tradiția, respectându-se perioada de doliu, în urma plecării la cele veșnice a Patriarhului Teoctist.

Articolul Ruga Lugojeană nu va mai avea loc pentru prima dată după 27 de ani apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*