Rugina, mărăcinişul şi nepăsarea „muşcă” adânc din podul ce leagă haltele CFR Găvănel şi Mălăieşti, de pe Valea Slănicului

Luiza Rădulescu Pintilie

Pesemne că nepăsarea, neputinţa şi inconştienţa or fi circulând confortabil la clasa I , într-un tren doar al lor şi pe şine şi poduri cât de cât modernizate, altfel nu pot să îmi închipui de unde atâta curaj faţă de starea deplorabilă în care este ajunsă cea mai mare parte a infrastructurii CFR! Ori şi-or fi asumat orice risc de cum s-au urcat în trenurile ce trec, cu viteza melcului, şi peste podul dintre haltele Găvănel şi Mălăieşti, peste pârâul Vărbilău, de pe linia feroviară Ploieşti-Slănic. Atenţie! – cea de-a doua cale ferată construită în România, în 1883, după ruta Bucureşti-Giurgiu, cu o lungime de aproape 50 de kilometri, şerpuind de la Buda până în „oraşul sării” printre câmpuri, dealuri şi aşezări.
Ştiu de la bunici şi părinţi că nici bombardamentele din cel de-al Doilea Război Mondial, nici troienele iernii aprige din 1954 nu au oprit trenurile care treceau, zi şi noapte, cărând navetişti şi „aur alb”, din minele de la Slănic, către combinatele din ţară, dar şi din străinătate! În ultimii ani, trenurile s-au rărit şi dacă altădată abia le puteai număra vagoanele, atât de multe aveau, acum au devenit un fel de… tramvaie pe calea ferată ! Iar podul acesta, care amplifica până departe glasul sacadat al roţilor de tren, iar pe cele două laterale pietonale- paşii celor care îl traversau, purtaţi de drumurile lor spre şcoală, spre serviciu, spre dispensar, spre magazine, spre biserică, fiindcă uneşte sătucul Sfârleanca de centrul comunei Dumbrăveşti, era în fiecare vară, înainte de 1989, verificat şi vopsit încât părea mereu … nou, deşi numai eu îl ştiu de mai bine de o jumătate de secol! Aproape nu era dimineaţă în care , în drumurile mele spre şcoală, să nu întâlnesc un ceferist cu uniformă, şapcă şi geantă neagră, din piele scorojită, petrecută peste umăr, care lovea, cu un ciocan greu, cu coadă lungă, fiecare şurub care lega şinele de traversele late de lemn, mirosind a motorină. Mergea de fiecare dată aplecat, ca să vadă mai bine, încât abia îi mai observai faţa înroşită de gerul iernii, iar vara- înnegrită de soare !
podRecunosc că nu ştiu care sunt constatările despre acest pod ale reprezentanţilor CFR, care scriu negru pe alb într-unul dintre rapoartele de acum vreo doi ani că peste 7000 de poduri, podeţe şi viaducte – din totalul de aproape 18000 aflate în rețeaua feroviară a țării – sunt mai vechi de 50 ani şi au nevoie urgentă de lucrări de întreţinere, având durata normală de funcționare expirată, ba că pentru vreo patru mii chiar a expirat! Însă, aşa cum se vede cu ochiul liber, rugina s-a înstăpânit destul de bine în structura metalică a impunătorului pod de cândva! Din scândurile pe care noi, copiii care mergeam la şcoală, le număram şi la dus şi la întors una câte una au mai rămas ici-colo câteva, rupte şi putrezite. Noroc că poteca pe care se urca altădată pe pod e acum acoperită complet de buruieni, de mărăciniş şi de coroanele copacilor care parcă ar vrea să-l protejeze pe cel care, neştiind starea jalnică a drumului care îl aşteaptă „mai sus”, ar vrea să treacă, la pas, în satul vecin ! Fiindcă lângă indicatorul care limitează viteza celor care circulă, cu autoturismele, pe sub pod, nu s-a gândit nimeni să pună o atenţionare privind podul devenit impracticabil. Din fericire, oamenii pot împărţi cu maşinile puntea pietonală, care există ceva mai sus, pentru a traversa apa şi a ajunge în satul vecin! La inundaţii puternice de pe la sfârşitul anilor 70, apele învoburate ale Vărbilăului, care aduceau trunchiuri mari de copaci şi bolovani imenşi, rupţi parcă din munte, unul dintre „picioarele” de beton ale podului a fost serios avariat. pod2Privind, în urmă cu câteva zile, apa clară, uşor albăstruie, a pârâului secat de această vară caldă, mi-a venit în gând ceva din cântecul copilăriei: „Podul de piatră s-a dărâmat, a venit apa şi l-a luat!” Un gând pe care l-am alungat, înfricoşată, cât am putut de repede. Dar realitatea că undeva, prin ţară, un pod s-a prăbuşit la doar câteva minute după ce trecuse trenul rămâne. Şi e scrisă chiar în rapoartele CFR. De aceea sper ca, mai devreme decât prea târziu , nepăsarea, neputinţa şi inconştienţa să fie trecute şi în cazul podului ce leagă haltele Găvănel de Mălăieşti- şi în toate celelalte mult prea multe cazuri asemănătoare sau deja mult mai grave – definitiv pe linie moartă , iar macazul să fie schimbat spre responsabilitate şi intervenţie de urgenţă. De maximă urgenţă!

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*