Rusia este deschisă unui dialog cu NATO, însă cu participarea experţilor militari

Rusia este gata să discute cu Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) asupra detensionării şi preîntâmpinării incidentelor, însă acest dialog nu ar avea rost fără implicarea de experţi militari, a comentat ieri purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, cu privire la declaraţia secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, conform căruia Federaţia Rusă nu a răspuns la propunerea de a organiza o întrevedere, informează Agenţia TASS, preluată de Agerpres.
„Rusia nu se eschivează de la dialogul cu NATO şi este deschisă unei discuţii reale aspra problemelor ce ţin de detensionare şi preîntâmpinare a incidentelor. Însă, fără atragerea de experţi militari negocierile asupra acestor subiecte practic nu au rost. Iar domnul Stoltenberg ştie foarte bine acest lucru”, a subliniat Zaharova. „În ceea ce priveşte mingile, domnule Stoltenberg, readuceţi porţile pe teren – vom marca”, a mai afirmat Zaharova cu referire la declaraţia lui Stoltenberg conform căreia „mingea se află acum în terenul Moscovei”. Înainte de aceasta secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice a propus reluarea întâlnirilor în cadrul Consiliului NATO-Rusia, subliniind că partea rusă a fost invitată la dialog în urmă cu peste un an, dar că un răspuns nu a venit nici la această oră.
NATO a adoptat o abordare cu două componente faţă de Rusia, care constă din descurajare şi dialog, a explicat Stoltenberg într-un interviu publicat duminică de publicaţia germană Welt am Sonntag, adăugând: ne ţinem de această abordare. NATO trebuie să menţină dialogul „cu vecina noastră Rusia” despre controlul armamentelor şi provocările politice, îndeosebi în perioade dificile, a spus secretarul general al NATO. „Dacă nu vorbim unii cu alţii, nu ne putem nici soluţiona disputele şi nici îmbunătăţi înţelegerea reciprocă”, a apreciat Stoltenberg. Pe de altă parte, preşedintele rus Vladimir Putin a semnat ieri legea care oficializează retragerea Rusiei din tratatul Cer Deschis, care le permite ţărilor membre să efectueze zboruri de observare deasupra teritoriilor celorlalte state participante, au informat Reuters şi TASS, preluate de Agerpres.
Rusia susţine că decizia SUA de a nu reveni în tratatul Cer Deschis a fost „o greşeală politică”, în condiţiile în care Moscova şi Washingtonul pregătesc o întrevedere între preşedinţii celor două ţări, care ar urma să aibă loc mai târziu luna aceasta.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*