Rusia începe procedurile pentru retragerea din Tratatul „Cer deschis”

Ieri, Rusia a anunţat că începe procedurile pentru retragerea din Tratatul „Cer deschis”, care permite verificarea manevrelor militare şi a măsurilor de limitare a armamentelor ţărilor semnatare, explicându-şi gestul prin decizia similară luată de SUA anul trecut, relatează AFP, preluată de Agerpres. Exprimându-şi regretul pentru „obstacolele în continuarea funcţionării tratatului în condiţiile actuale”, Ministerul de Externe rus a anunţat într-un comunicat „începerea procedurilor pentru retragerea Federaţiei Ruse din Tratatul Cer Deschis”.
SUA s-au retras oficial din acest tratat internaţional, semnat iniţial de 35 de ţări şi intrat în vigoare în 2002, la 22 noiembrie 2020. După această dată, „echilibrul intereselor statelor participante (…) a fost perturbat considerabil, daune grave au fost provocate funcţionării sale şi rolul Tratatului Cer deschis ca instrument de întărire a încrederii şi a securităţii a fost subminat”, apreciază diplomaţia rusă. Moscova asigură totuşi că a făcut totul pentru a salva tratatul, dar că „propunerile sale concrete nu au primit sprijinul aliaţilor SUA”. Tratatul Cer Deschis oferă fiecărei ţări semnatare „dreptul de a efectua şi obligaţia de a accepta zboruri de observare deasupra teritoriului său” cu scopul de a permite controlul asupra activităţilor sale militare şi a instalaţiilor strategice. Mai multe ţări europene, între care Franţa, Germania, Belgia şi Spania, îşi exprimaseră anul trecut regretul pentru retragerea americană din tratat, menţionând totodată că împărtăşesc preocupările Washingtonului, potrivit căruia Moscova nu respecta dispoziţiile tratatului.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*